Johnny Depp rupe tăcerea după ce a fost acuzat de violență de fosta soție

De Oana Savin, pe

La doi ani de când Amber Heard a lansat prima acuzație de violență împotriva lui Johnny Depp, actorul a decis să rupă tăcerea.

Celebrul actor a fost acuzat că ar fi aruncat un un telefon mobil în Amber, lovind-o pe aceasta în față, dar și de alte violențe împotriva ei. În acel moment, actrița a obținut un ordin de restricție împotriva lui Depp.

Vorbind pentru prima dată despre acuzațiile lui Heard, Johnny a descris „durerea” pe care a simțit-o și a explicat de ce nu a vrut să atingă acest subiect până acum.

Doare. Ceea ce mă doare este să fiu prezentat ca ceva de care sunt foarte departe de a fi. Dar să…rănesc pe cineva pe care iubesc? Ca un fel de bullying? Nu, nu am făcut-o, nici nu sună ca mine”, a declarat actorul pentru GQ.

Citește și: Kanye West a mâncat o farfurie plină cu insecte, iar motivul este uimitor

De ce a decis Johnny Depp să nu vorbească despre aceste acuzații

Așadar, inițial, mi-am ținut gura închisă. Știam că se va întoarce împotriva mea și că va deveni ciudat. Mergi mai departe, știi? Înnebunești. Nu voi intra într-un concurs de enervat cu cineva. Spune ce ai de spus, iar avocații mei vor avea grijă de restul. Nu am ieșit niciodată să vorbesc despre mizerii”, a mai spus Depp, în vârstă de 55 de ani.

Actorul a subliniat faptul că imediat ce acuzațiile au luat amploare, reputația sa a avut de suferit și s-a transformat din „Cenuțăreasa în Quasimodo”.

S-a simțit ca și cum, într-o perioadă scurtă de timp, această versiune a Cenușăresei a fost transformată imediat într-o bestie. Este Quasimodo. Am putut să simt cum oamenii s-au uitat la mine diferit din cauza acuzațiilor”, a completat el.

Și atunci oamenii încep să scrie diverse lucruri în reviste: este nebun, trebuie să facă un test de demență. Știți, lucruri ridicole”, a subliniat Johhny Depp.

Citește și: Actrița Ruby Rose, desemnată cea mai periculoasă celebritate online

Pe toată perioada divorțului de Heard, familia lui, inclusiv fosta sa soție, Vanessa Paradis, au fost alături de el.

Johnny Depp și Amber Heard au ajuns la un consens în ceea ce privește divorțul, după ce actrița și-a retras acuzațiile.

Știu adevărul și dacă ar fi să fug de toate astăzi, de job, de carieră, de toate, atunci bine”, a explicat actorul, care a descris Hollywood-ul ca fiind un „circ josnic”.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter