Iulia Albu se pregătește să se mărite: „Vreau să-mi comand pantofii de nuntă de la Mihai Albu!”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 22 iunie 2021, 16:57

Iulia Albu (39 de ani) se pregătește să îmbrace din nou rochia de mireasă. Au trecut opt ani de la divorțul de designerul de încălțăminte Mihai Albu (58 de ani), iar acum, Iulia i-a mărturisit lui Măruță, în podcastul său, că vrea să se mărite. Criticul de modă a spus, mai în glumă, mai în serios, că și-ar dori pantofi de nuntă creați chiar de fostul soț.

„Vreau să-mi comand pantofii de nuntă de la Mihai Albu! Eu am niște măsuri mai dificile, el le știe. Mai am și acum pantofi de la el. Decât o căsătorie nefericită, mai bine un divorț de succes”, i-a spus Iulia lui Măruță în timp ce intrase în direct, prin telefon, fostul soț al vedetei. La auzul celor spuse de Iulia, Mihai Albu i-a replicat că a promis să nu-i mai facă niciodată pantofi fostei soții și se va ține de cuvânt.

Citeşte şi: Alex Velea, atac nou la adresa lui Cătălin Măruță: „Te-ai încadra ușor în categoria nevertebrate”

Citeşte şi: Reacția impresionantă a fiicei Andreei Marin după ce mama ei a divorțat de Ștefan Bănică

Citeşte şi: Ce destin va avea Lilibet, fata cuplului Meghan – Harry. Predicțiile astrologului regretatei Prințese Diana

Citeşte şi: Cristina Șișcanu, criticată de fani după ce a publicat pe Instagram o poză cu ea în costum de baie

 „Mi-am dat cuvântul că nu îi mai fac pantofi Iuliei toată viața mea. Are ea brandurile ei preferate, nu se compară cu pantofii mei”, a spus Mihai Albu.

Iulia Albu este de patru ani într-o relație cu Mike, un om de afaceri din Londra, cu care ea colaborează și pe plan profesional. Iulia a divorțat de fostul soț, Mihai Albu, în 2013, după un mariaj de nouă ani. Cei doi au împreună o fiică, Mikaela, în vârstă de 11 ani.

După divorț, între Mihai și Iulia Albu au existat diverse conflicte din cauza custodiei fiicei lor

Designerul de încălțăminte are voie să-și vadă fata patru zile pe lună, dar Iulia nu i-ar permite să facă acest lucru. Mai mult, Iulia Albu și-ar fi dat în judecată fostul soț, acuzându-l că i-a stricat imaginea.

„Nu știu dacă neapărat își caută dreptatea. Ea insinuează că i-am stricat imaginea. Nu prea înțeleg ce vrea ea. Eu nu comentez asta, ci doar relația cu copilul meu. Eu aș dori să respecte decizia judecătoriei. Este ceva universal, este vorba despre weekendul unu și trei din lună, adică patru zile. Și două săptămâni din vacanța de vară și diferite porțiuni din restul vacanțelor. Nu înțeleg de ce nu le respectă că sunt reguli simple. Anul acesta, fata ar trebuie să fie de Crăciun la mamă și de Revelion la mine. Eu sper să fie așa, îmi doresc! Pentru că de Sfântul Mihail și Gavril nu mi-am văzut fata pentru că ea a reușit să obțină un ordin de restricție pentru câteva ore. Nu aveam voie să mă apropii la mai puțin de 100 de metri. A doua zi a fost ridicat ordinul pentru că nu erau motive întemeiate, pentru că totul a pornit de la concubinul Iuliei care mi-a spus că el este tatăl legal al copilului, iar replica mea a fost „dacă aveam un pistol”, am râs și am spus că am glumit”, spunea Mihai Albu, în urmă cu câteva luni.

Foto –

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter