Irina Deaconescu, probleme îngrijorătoare de sănătate: „Am sunat la salvare”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 08 decembrie 2021, 09:59

Irina Deaconescu (23 de ani) a dezvăluit recent în mediul online că a avut o serie de simptome îngrijorătoare. În urma durerilor, proaspăta mămică a sunat la 112.

Irina Deaconescu, probleme îngrijorătoare de sănătate: „Am sunat la salvare”

„Era să mă duc. Mă rog, nu cred că era să mă duc, dar așa credeam. Eram în cadă și mă durea foarte tare în spate, în zona rinichilor. Mă durea și burta. Am sunat la salvare după ce trecuse o oră și jumătate. Durerile erau insuportabile. Au venit după încă o jumătate de oră, deci am stat două ore cu durerile. Mi-au făcut niște calmante, dar vă jur că mă durea cum nu m-a durat niciodată nimic în viața asta”, a dezvăluit Irina în mediul online.

„Încă nu știm despre ce e vorba. O fi cistită, nisip, pietre. M-a durat foarte tare până când am vomitat de durere de vreo trei ori! Sper să nu fie nimic. Să fi fost așa …”, a completat.

În  octombrie 2020, la doar 22 de ani, Irina a devenit mamă. „Bună, internet. Sunt eu, Victoria”, a scris tânăra în mediul online, în dreptul a trei fotografii în care apare alături de fiica ei.

Și-a botezat fiica în luna decembrie a anului trecut

În decembrie 2020, Irina și iubitul ei, jucătorul de fotbal Cristian Manea (23 de ani), au botezat-o pe Victoria. „A fost un eveniment foarte special din viețile noastre. Poate cel mai special, după naștere. În același timp, pentru mine a fost cel mai stresant. Mă gândeam cu teamă și aveam tot felul de frici”, mărturisea Irina atunci în mediul online.

„Sunt destul de ciudățică când vine vorba de cine ia contact cu Victoria. Când, cum. De-asta nimeni nu a venit s-o vadă, doar eu, maică-mea și Cristi am luat contact cu ea până în ziua botezului. A fost destul de ciudat să văd alți oameni în jurul ei. Evident, i-am testat pe toți. Asta a fost prima regulă”, a mai spus.

„Dintotdeauna mi-am dorit să fiu o mamă tânără si se pare că s-a întâmplat mai repede decât mă așteptam. Sunt de părere că nimeni nu este pregătit pentru provocările care vin la pachet cu viața de părinte, indiferent de vârstă. Totul se învață pe parcurs. Am anumite frici, dar sunt sigură că viața mea o să se schimbe în bine. O să creștem frumos împreună”, dezvăluia Irina în ediția din august 2020 a revistei Elle România.

Foto: Instagram

Citește și:

Cristina Șișcanu, criticată că este prea permisivă cu fiica ei. „Am vrut să se manifeste!”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter