Hilaria și Alec Baldwin, detalii despre al șaselea copil al lor

De Adelina Duinea, pe

Hilaria (36 de ani) și Alec Baldwin (62 de ani) au devenit părinții unui fiu, Eduardo, cu 6 luni în urmă. Hilaria și actorul mai au împreună patru copii, o fiică și trei fii, Carmen (7 ani), Rafael (5 ani), Leo (4 ani) și Romeo (2 ani). Recent, însă, perechea și-a mărit din nou familia.

Inițial, Hilaria a publicat o imagine în dreptul căreia a scris doar „7❤️Alec”, referindu-se la cei acum 6! copii ai lor și la Ireland (24 de ani), fiica actorului din primul mariaj cu actrița Kim Basinger (67 de ani).

Hilaria și Alec Baldwin, detalii despre al șaselea copil al lor

Următoarea zi, Hilaria a publicat o fotografie cu bebelușul al cărui sex și nume l-a dezvăluit. „Suntem atât de îndrăgostiți de fiica noastră, Lucia. La fel ca frații și surorile tale, ești un vis devenit realitate ”, a scris Hilaria în dreptul imaginii cu micuța. Până la acest moment, cuplul nu a dezvăluit dacă fiica lor este adoptată sau dacă a venit pe lume prin intermediul unei mame surogat.

Fotografia cu Lucia o găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

Atât Hilaria, cât și Alec au dezvăluit că-și doreau în continuare să-și mărească familia. În aprilie 2020, pentru Us Weekly, Hilaria mărturisea: „În acest moment, cine știe? Nu știu. Am învățat că, deși îmi doream un singur copil în trecut, acum am o familie gigant, deci cine știe? Mereu mă înșel”.

Apoi, în noiembrie 2020, pentru People, Hilaria a dezvăluit că cei 4 copii ai ei mereu i-au cerut un frățior sau o surioară. „Copiii sunt obișnuiți cu frățiorii lor mai mici, iar acum deja se-ntreabă: «Când va ajunge următorul?». Iar eu le zic: «Voi și restul lumii trebuie să înceteze să mă mai întrebe asta!»”, a glumit.

Alec și Hilaria s-au cunoscut în anul 2011 în Manhattan și, în ciuda diferenței de vârstă de 26 de ani dintre ei, au avut o conexiune imediată. Perechea s-a căsătorit în iunie 2012 în New York.

Foto: Instagram

Citește și:

Reacția lui Selly după ce a fost amendat de ziua lui: „Susțin cu tărie că legea e complet stupidă”

EXCLUSIV Anisia Gafton – Cine este omul din spatele celor mai amuzante sketch-uri din online

EXCLUSIV! Andra, despre cum s-a redescoperit pe sine în pandemie, în ediția de martie a revistei Unica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter