Fiul lui Ștefan Bănică, despre avantajele și dezavantajele numelui. Ce reguli stricte îi impune tatăl său

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 17 decembrie 2021, 13:37
Radu Ștefan Bănică, fiul lui Ștefan Bănică Jr, își dorește să le calce pe urme atât tatălui său, cât și bunicului său, însă calea pe care și-a ales-o nu este nici pe departe una ușoară. În plus, numele pe care-l poartă cu mare mândrie nu este întotdeauna un deschizător de drumuri.

Radu Ștefan Bănică și-a dorit încă din copilărie să joace teatru, să facă artă, muzică și dans, însă tatăl său, Ștefan Bănică Jr. nu s-a arătat foarte convins de aptitudinile sale în aceste direcții și a fost foarte dur, strict și sever cu adolescentul. Radu Ștefan Bănică a acordat un interviu pentru Libertatea în care a vorbit de avantajele și dezavantajele de a fi fiul lui Ștefan Bănică: „Am mers de multe ori la castinguri. Având acest nume, sunt avantaje și dezavantaje. Și în această piesă de teatru (n.r “Totul în grădină”, prima piesă de teatru în care joacă Radu) sunt unii care spun că joc datorită tatălui meu, că tot ce fac e datorită lui, dar nu este așa.

Radu Stefan Banica

De exemplu, în 2012 am avut ocazia să am un moment cu tata la Sala Palatului, în concertele lui de Crăciun. Am dat atunci un casting, alături de alți copii, și nu m-a luat de la început. M-a trimis acasă după ore întregi de repetiții. Am suferit, îți dai seama! După aceea, până la urmă, m-a chemat. Erau vreo 5 concerte atunci și mi-a spus: “Bine, în primul concert o să fii tu, pentru că ai muncit și meriți, însă, în celelalte spectacole, va fi celălalt băiat, care e mai potrivit pentru momentul respectiv!”. Și primul concert l-am făcut eu, a fost minunat. La al doilea concert a fost celălalt băiat, apoi, pentru că am dovedit că puteam să mă descurc mai bine decât celălalt, tata m-a luat pe mine pentru celelalte 3 concerte, câte mai rămăseseră.  La alte castinguri, pentru reclame, de multe ori mi s-a spus: “Nu ne băgăm, pentru că nu vrem să avem probleme cu tatăl tău!”. Poate pentru că tata știe despre ce e vorba într-un contract. Oricum, sunt unele chestii pe care nici nu le înțeleg.”

Pe Radu Ștefan Bănică aceste situații îl ambiționează să ajungă tot mai sus și recunoaște că are parte și de avantaje aduse de numele pe care-l poartă: „Sunt mai mult în lumea adulților. Sunt locuri unde, dacă mă recunosc sau dacă află cine sunt, e un avantaj în comportamentul lor față de mine, mă simt mult mai bine primit, cam astea. Plus mândria că sunt fiul și nepotul unor asemenea artiști, ăsta e cel mai mare avantaj pentru mine. Am o istorie frumoasă.” – a declarat Radu Ștefan Bănică pentru Libertatea.

Sursă Foto: Dumitru Angelescu/Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter