Fiica Biancăi Drăgușanu, pierdută în parc: „Am simțit că mi se face rău”

De Unica.ro, pe

Bianca Drăgușanu (39 de ani) are o fiică, Sofia Natalia (4 ani), din fostul mariaj cu prezentatorul TV Victor Slav (40 de ani). Fostul cuplu a fost căsătorit timp de un an, din 2013 până în 2014.

Fiica Biancăi Drăgușanu, pierdută în parc: „Am simțit că mi se face rău”

Bianca și Victor au rămas în relații bune, pe primul loc fiind binele fiicei lor. Recent, modelul a dezvăluit că Sofia s-a rătăcit în Parcul Tei. „Sofia este de două ori mai rea decât mine, mai neastâmpărată.

Îmi doream să semene fizic cu mine și să aibă calmul lui taică-su, dar a ieșit invers. E leită el, iar pe mine mă copiază la nebunii”, a spus Bianca Drăgușanu pentru Playtech.ro.

„S-a încins cu o fetiță la joacă și s-au pierdut, în Parcul Tei. Mama o vedea din depărtare, dar cu cât o striga și alerga după ea, cu atât fugea mai tare. M-a sunat plângând, am simțit că mi se face rău.

În acel moment, vedeam numai scena cu băiețelul acela de patru ani, ucis de câini, tot în Parcul Tei. Nici când a ajuns acasă, mama nu și-a revenit”, a mai spus Bianca Drăgușanu.

„Am luat-o pe Sofia, am certat-o și i-am arătat toate articolele cu copilul sfâșiat de câini, pentru ca altă dată să nu se mai repete”, a mai spus Bianca Drăgușanu pentru Playtech.ro.

Citește și:

Bianca Drăgușanu, probleme cu fiica la grădiniță. „A stat vânătă 7 zile”

Bianca Drăgușanu a spus ce sentimente are pentru Gabi Bădălău după despărțire

Bianca Drăgușanu, amenințată de Claudia Pătrășcanu și de mama ei? „Amenințările și hărțuirea sunt fapte penale”

Cazul la care modelul a făcut referire s-a petrecut în anul 2013. Un băiețel de doar 4 ani și fratele lui mai mare s-au rătăcit în Parcul Tei, unde se aflau cu bunica lor. Au ajuns pe un teren privat, unde au fost atacați de mai mulți câini.

Fratele cel mare a fost mușcat de picior, însă a reușit să fugă și să-și găsească bunica. Din nefericire, băiețelul cel mic nu a supraviețuit.

Ce probleme de sănătate are fiica Biancăi Drăgușanu

„Dragii mei, mă confrunt cu o problemă majoră din cauza faptului că Sofia tușește de vreo două luni și am consultat tot felul de medici. Am ajuns chiar și la un doctor profesor la Cluj, care ne-a dat un tratament pe care trebuia să îl urmăm.

Bineînțeles că tratamentul nu se poate urma cu precizie din cauza faptului că Sofia nu are curaj să ia aceste picături care ni s-au prescris, de patru ori pe zi, câte patru picături.

Și acum încerc să duc muncă de lămurire cu ea să își ia picăturile, spunându-i că este foarte curajoasă și că trebuie să facă lucrul acesta”, le-a povestit Bianca Drăgușanu urmăritorilor ei.

Tot în iunie 2021, Bianca mai spunea: „Sofia nu are nimic grav, însă are polipi, are imunitatea scăzută. Trebuie să-i dau tratament trei luni, iar din septembrie alt tratament. Dar, slavă Domnului, n-are nimic la ficat, la plămâni, totul este în regulă. Trebuie să o imunizez”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter