EXCLUSIV Sebastian Dobrincu, pe culmile succesului la 20 de ani. Care-i secretul tânărului milionar din Beverly Hills

De Raluca Vițu, pe

Sebastian Dobrincu este un model pentru generația sa. Are doar 21 de ani și este unul dintre cei mai de succes antreprenori români din Statele Unite ale Americii, ajungând, prin inovațiile sale digitale, să calce pe urmele lui Mark Zukerberg. Sebastian Dobrincu muncește mult pentru a realiza lucuri mărețe și are inițiative ambițioase când vine vorba de proiectele sale.

Tânărul a povestit, în exclusivitate pentru Unica, despre cum a ajuns să pună bazele unei companii ce oferă soluții digitale pentru uriași din indistria de social media precum Facebook, Tic Tok sau Spotify.

Ai început să lucrezi de la o vârstă fragedă. La 14-15 ani, mulți se gândesc doar la distracție. Cum a pornit totul, ce te-a determinat să te angajezi atunci?

Am început să lucrez de când eram foarte mic. Îmi câștigasem primii bani din ingenirie software pe la 11-12 ani, iar la 14 ani aveam primul job full-time ca programator, job ce îmi ocupa tot timpul, dar pe care îl făceam din pasiune. Fiind la momentul respectiv elev într-o clasa separată, de olimpici, în liceul meu, nu am mai reușit să echilibrez timpul de birou cu cel necesar pregătirii pentru olimpiade, astfel că am ajuns să fiu exmatriculat din cauza neparticipării mele la concursuri. Fără prea multe opțiuni, am ales să dau BAC-ul american și să merg în New York. S-a dovedit a fi o alegere inspirată.

Citește gratuit ediția de octombrie a revistei Unica. O găsești AICI

La doar 20 de ani ai fost inclus în lista Forbes a celor mai bogați 30 de europeni sub 30 de ani. Ce este cel mai de preț pentru tine?

Muncă pe care o depun și oamenii din jurul meu. Este foarte umilitor să primesc astfel de titulaturi, dar a fi bogat nu a fost și nu va fi un obiectiv de-al meu. Sunt onorat, însă rămân concentrat pe ce am de făcut și consider că sunt abia la început de drum.

Spuneai într-un interviu „Performanțele profesionale pe care le-am realizat sunt rezultatul misiunii pe care am avut-o toată viața, cea de a-mi folosi abilitățile pentru a face lumea mai bună”. Care consideri că sunt abilitățile tale care fac lumea mai bună?

Nu îmi îngrădesc imaginația. Din această atitudinea se nasc cele mai ambițioase inițiative – am învățat asta pe pielea mea. Doar îndrăznind și depunând efortul necesar vom putea crea un impact pozitiv. Este important de menționat că putem face lumea mai bună contribuind la binele comunității noastre sau a celor apropiați. Magnitudinea nu trebuie să sune descurajator. Nu putem (și nici nu trebuie) să rezolvăm toți încălzirea globală sau transportul interplanetar. Deși îmi doresc să contribui la o misiune de o astfel de magnitudine, la momentul potrivit.

Cum a fost întâlnirea cu Jeff Bezos, CEO-ul Amazon?

Revelatoare! Ne-am întâlnit în Tokyo la etajul 55 al hotelului la care stăteam amândoi. Își aștepta soția în restaurantul hotelului și, recunoscundu-l, am îndrăznit să merg și să mă prezint. Părea entuziasmat și surpins că a fost recunoscut de cineva în Japonia, deși sunt convins că i se întâmplă foarte des. Am schimbat câteva păreri despre oraș și cât de bune sunt ceaiurile japoneze. Mi-a făcut cunoștință cu copiii lui care erau de vârste apropiate mie, cu care am mai petrecut timp până la finalul vacanței și chiar am jucat un meci de Monopoly în seara următoare. (spolier: nu și-au moștenit tatăl la jocul capitalismului)

Citeşte şi: EXCLUSIV Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar român din Silicon Valley, destăinuiri din viața personală

Ai avut întâlniri cu persoane celebre care te-au marcat în vreun fel?

Am tot povestit de întâlnirea cu Mark Zuckerberg de la Facebook. A fost un moment de răscruce atât în viață mea profesională, cât și personală. Era chiar în perioada când aveam parte de antipatiile profesorilor și nesiguranță din partea părinților, vizavi de munca pe care o făceam în paralel cu școala. Vorbele lui Mark au venit ca un val de încredere ce m-a motivat să rămân concentrat pe pasiunile mele, convingându-mă că, dacă voi depune efortul necesar, voi avea parte de succes mai devreme sau mai târziu.

Care este rețeta succesului a lui Sebastian Dobrincu?

Nu există o rețetă. Cel puțin nu una care poate fi aplicată de oricine. Fiecare își descoperă drumul și menirea în viață, iar aceasta este cea mai frumoasă parte. Ar fi banal dacă am trăi o viață bazată în totalitate pe pașii altora.

Ce sfat le-ai da tinerilor antreprenori care vor să-și deschidă o afacere de succes peste hotare?

Să îndrăznească și să decidă de la început dacă sunt dispuși să depună efortul vieții lor făcând asta. Meseria de antreprenor este epuizantă, atât psihic cât și fizic. Necesită un număr disproporționat de ore petrecute muncind, fără niciun fel de garanție a succesului. Cei care reușesc să rămână concentrati și motivați pe parcursul întregii aventuri sunt cei care reușesc într-un final.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter