EXCLUSIV! Adela Popescu, declarații despre cea de-a treia sarcină

De Revista Unica, pe Ultimul update Joi, 23 ianuarie 2020, 17:29
Adela Popescu și soțul său, Radu Vâlcan, au realizat prima ședință foto alături de cei doi băieți ai lor, Alexandru și Andrei, pentru coperta revistei Unica de februarie, iar cu această ocazie ne-au făcut câteva dezvăluiri exclusive despre viața de familie.

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt unul dintre cele mai longevive și solide cupluri din showbizz-ul autohton. Cei doi au împreună doi băieței, pe Alexandru, în vârstă de 3 ani și jumătate, și pe Andrei, în vârstă de 1 an, însă nu exclud varianta de a-și mări familia.

După ce ne-au dezvăluit, în exclusivitate, cât de greu le este să aibă parte de momente intime, iată că i-am întrebat dacă în viitor își doresc și o fetiță, iar dacă Adela s-a arătat mai rezervată, Radu a fost foarte entuziasmat de idee: „Momentan, credem că avem o familie mare, de abia ne găsim momente de respiro cu doi, cu trei pare absolut imposibil.” – ne-a declarat cu sinceritate Adela Popescu, în timp ce Radu a menționat: „Ne mai dorim încă un copil, nu știm când se va întâmpla asta. Adela are o vorbă: simt că lucrurile nu sunt încheiate. Deși nu ne este ușor nici acum, când vedem ce avem lângă noi, simțim că mai vrem.”

Vezi imagini în exclusivitate cu Adela Popescu, Rdau Vâlcan și cei doi băieței ai lor, Andrei și Alexandru, în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Unica/ Oltin Dogaru

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter