Ellen DeGeneres, primul turneu de stand-up comedy după 15 ani

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 15 iunie 2018, 14:35
Ellen DeGeneres se întoarce la stand-up comedy, după 15 ani de absență de pe scenă. Realizatoarea de televiziune va pleca într-un turneu cu un număr limitat de spectacole organizate pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii.

Astfel, DeGeneres urmează să susțină opt spectacole în trei orașe, relatează Reuters.

Actrița, în vârstă de 60 de ani, a publicat un mesaj pe Instagram prin care anunță că cele trei orașe în care va urca pe scena de stand-up vor fi Seattle, San Francisco și San Diego.

Citește și: Îl recunoști? Cum arăta Andrei Ștefănescu în urmă cu 20 de ani

Ellen și-a început cariera la începutul anilor 1980 ca actriță de stand-up comedy în orașul său natal, New Orleans. Ulterior, ea și-a lansat propriul show de comedie, „Ellen”, în care personajul său a făcut public în anul 1997 faptul că este lesbiană, devenind primul personaj de televiziune gay.

De atunci, ea a devenit una dintre cele mai populare gazde de emisiuni de televiziune din Statele Unite, ”The Ellen DeGeneres Show” câştigând 30 de premii Emmy. De asemenea, Ellen DeGeneres a fost de două ori gazda ceremoniei de decernare a premiilor Oscar şi a galei Emmy.

Citește și: EXCLUSIV! Dieta pas cu pas cu care se menține în formă Nicoleta Nucă

Ea nu a oferit detalii referitoare la motivul pentru care s-a hotărât să revină la stand-up comedy după o perioadă atât de mare de timp.Turneul se va desfășura între 10 și 23 august.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter