Dilly Chilly, fostă concurentă Masterchef, este însărcinată

De Unica.ro, pe

Invitată în platoul emisiunii La Măruță, Dilly Chilly, fostă concurentă Masterchef, a dezvăluit că este însărcinată în 7 luni. Creatoarea de conținut doar ce a revenit în țară.

Dilly Chilly, fostă concurentă Masterchef, este însărcinată

„Pentru mine, emisiunea Masterchef a fost un proiect foarte frumos care mi-a deschis un canal spre mulți fani care mă urmăresc și-mi transmit tot felul de lucruri frumoase. Eu n-am mai apucat să-i țin în priză [cu postări] pentru că am fost atât de ocupată pe pământul Mayaș.

Am fost în junglă, nu am avut deloc semnal, m-am bucurat de trupul meu, de bebeluș. Abia ce m-am întors, de curând. Nu [mi-a fost greu], doar puțin pe avion, pentru că am făcut 24-25 de ore. Am schimbat trei avioane să ajung, dar, odată ce am ajuns, toată energia s-a liniștit, chiar a fost [bine]”, a mărturisit Dilly Chilly.

„Îi mulțumesc bebelușului că îmi dă energie și că am o sarcină ușoară. E minunat. (…) Vreau să nasc în România ca să aibă tradiția românească și să fie aproape de familia Popescu, ca să fie toți acolo să ne întâmpine. O să vină și tăticul, bineînțeles, va fi prezent. Familia Popescu este toată familia mea”, a continuat.

„Am un dublu motiv acum să fiu fericită. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a onorat cu această întâmplare divină. (…) Îmi doream să fiu mamă, dar nu mi-am plănuit când. Se pare că a ales copilașul când să vină pe planeta Pământ. Probabil că are nevoie această țară de un suflețel diliu și puțin chilly că mă acompanieze.

Vreau să creez un om extraordinar care să contribuie în viața dificilă pe care o avem. Să vină cu bunătate și energie, să fim mai mulți fericiți, pozitivi, să mă susțină, să facem o echipă excelentă”, a adăugat.

Citește și:

Ilinca Vandici, de urgență la spital. Cum se simte acum prezentatoarea TV

Pepe și noua iubită, sărut în văzul tuturor. Cum a reacționat fosta soție a artistului după apariția fotografiilor în presă

Tatăl lui Meghan Markle își dorește să-și cunoască nepoții: „Sunt un bunic destul de bun”

Întrebată dacă a avut vreo poftă, fost concurentă Masterchef a mai spus: „Am avut o singură poftă la început, în primele luni, de trandafiri. Imediat după ce am poftit la trandafiri am plecat la schi. În două luni jumate schiam în Bulgaria unde este tărâmul trandafirilor.

Mi-am cumpărat tot, sirop de trandafiri, creme cu trandafir, totul, în rest nicio altă poftă, cred că de-asta nici nu m-am îngrășat. (…) Numele sunt secrete, nu le-am spus nimănui, nici familia mea nu știe”.

Despre reacția familiei sale, Dilly Chilly a mai adăugat: „Toți au fost șocați, de altfel. N-au întrebat multe lucruri, au fost fericiți, încântați, pentru că o să avem un nou membru așa pufos și delicios de care abia aștept să ne bucurăm. N-o să mă opresc din călătorit. O să-l adaptez la stilul meu de viață”. Pentru moment, tânăra nu a dezvăluit sexul bebelușului.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter