De ce va purta Adelina Pestrițu roz toată luna octombrie

De Monica Cismaru, pe
Până la finalul lunii octombrie, Adelina Pestrițu va purta ceva roz în fiecare zi și va posta imaginile pe canalele de socializare sub hashtag-ul #morethanpink, parte din mesajul Fundatiei Renasterea in Romania, dar și a mișcării de conștientizare și prevenție a cancerului de sân din întreaga lume.

Fie că va fi vorba despre ținuta sa zilnică, de un apariția la un eveniment monden, de o ședință foto sau de o invitație la tv, Adelina va avea un accesoriu sau un element vestimentar roz până se va termina octombrie, luna dedicată luptei împotriva cancerului de sân în întreaga lume.

adelina pestritu roz

„Rozul din ținuta mea de zi cu zi va fi ceva simbolic, mic, însă îmi doresc să fac tot ce îmi stă mie în putere să semnalez femeilor nevoia de a avea grijă de ele, de a merge la controale periodice, de fi conștiente de rolul lor în viețile celor din jur și de a preveni problemele de sănătate”, declară Adelina.

adelina pestritu roz

„Săptămâna trecută mi-am făcut ecografia la sâni și m-am simțit foarte bine că am făcut acest gest pentru mine ș ipentru  cei care mă iubesc. După 40 de ani, mi-am propus să fac anual, așa cum spun toți medicii, și o mamografie. Mi se pare un gest mic de prevenție care ne poate ține departe de griji și de probleme de sănătate. Nu trebuie să ajungem în punctul de a fi bolnavi pentru a face ceva pentru noi și pentru a merge la medic, nimic, nici serviciul, nici treburile zilnice, nici gospodăria sau programul copiilor nu sunt mai importante decât noi. Dacă suntem sănătoase și liniștite, le putem face pe toate și toată familia noastră va fi fericită“, adaugă Adelina.

Citește și – Relația lor devine tot mai serioasă. Ce a făcut Adelina Pestrițu de dragul noului iubit

Citește și – Adelina Pestriţu a recunoscut că locuieşte singură

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter