De ce și-a cerut Adela Popescu iertare public față de Radu Vâlcan

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 07 aprilie 2021, 11:13

Adela Popescu (34 de ani) și soțul ei, Radu Vâlcan (44 de ani), urmează să devină părinți pentru a treia oară. Adela și Radu mai au împreună doi fii, Alexandru (4 ani) și Andrei (2 ani). Cel de-al treilea copil al perechii va fi de asemenea băiat.

De ce și-a cerut Adela Popescu iertare public față de Radu Vâlcan

Recent, în mediul online, Adela Popescu i-a cerut iertare public lui Radu Vâlcan pentru că s-a îndoit de una dintre deciziile sale. Invitată de curând în podcastul lui Mihai Morar, Fain & Simplu, prezentatoarea TV a dezvăluit că Radu este genul de părinte precaut.

„Dacă mă vezi în parc, eu sunt singura mamă care nu se ridică de pe bancă. Ca idee. Eu nu mă ridic de pe bancă. Mie nu mi-e teamă. Ieri a căzut Andrei foarte rău. Nu s-a mișcat în mine nimic. L-am văzut că a căzut, primul lucru, l-am luat să văd cât de grav e. Nu era grav, era julit pe năsuc.

Dar mi-am dat seama că nu era nimic. Eu sunt stresată pe lucruri de nuanță, el e stresat, el a blindat casa, să ne înțelegem. Nu avem colțuri ascuțite în casă. La etaj, unul dintre coșmarurile lui este că ar putea să sară pe geam. (…) A pus niște încuietori la geam cu cheie”, a mărturisit Adela atunci.

Luni, 29 martie 2021, pe Instagram, Adela a publicat o imagine cu fiul lor cel mic, Andrei, prins de fereastră. Pe imagine, Adela a scris: „Vreau să îmi cer scuze public lui Radu Vâlcan că mi s-a părut exagerată măsura lui de a pune chei la toate geamurile de la etaj!”. Imaginea cu Andrei o găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

Cum se simte Adela Popescu în timpul celei de-a treia sarcini?

În emisiunea La Măruță, Adela a mărturisit: „Foarte bine, foarte bine sincer. N-am nicio problemă. Mă și sperie chestia asta pentru că la cât de ușor îmi este să fac copii, mi-e să nu fac mai mulți”.

Citește și:

Gabriela Prisăcariu, primele declarații despre sarcină. Modelul nu are voie să facă sport

Cum își protejează Kate Middleton copiii de acuzațiile lui Meghan Markle la adresa ei

O actriță din serialul „Two and a Half Men” este membră a familiei regale britanice

Imediat apoi, întrebată dacă a treia sarcină este diferită față de celelalte două, Adela a adăugat: „Este la fel. Eu mi-am dat seama din prima că o să fie tot băiat pentru că n-am avut absolut niciun simptom. Nu mi-a fost rău, n-am fost amețită, n-am fost obosită. Nimic, nimic”.

Cum l-a cucerit Adela pe Radu?

„Cred că o femeie frumoasă emană acea energie de care avem cu toții nevoie și asta vine din capacitatea interioară pe care o are femeia de lângă tine de a umple spațiul ori golurile care așteaptă să fie completate.

Cred că asta înseamnă frumusețea, acea femeie care radiază și te molipsește cu veselia ei, cu fericirea ei. Dacă vorbim despre calități, cele mai importante trei calități de care eu m-am îndrăgostit la o femeie, și acum vorbesc despre Adela, au fost mai mult de trei.

M-au impresionat râsul, felul ei de-a fi, veselă mereu, bunătatea și talentul, pentru că Adela are un talent absolut în tot ceea ce face”, spunea Radu Vâlcan în urmă cu ceva timp.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter