Dana Războiu, despre lipsurile adolescenței: “Am fost o familie destul de săracă“

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Joi, 29 martie 2018, 17:37
Dana Războiu nu a avut o adolescență ușoară și nici lipsită de griji. Fosta prezentatoare de televiziune rememorează cu durere acea perioadă când familia ei nu avea ce pune pe masă.

Cu toate că s-a retras din lumina reflectoarelor, Dana Războiu a rămas o figură mondenă îndrăgită și apreciată, însă nu mulți cunosc dramele cu care aceasta s-a confruntat de-a lungul timpului, având parcă un nume predestinat, să lupte din greu pentru a obține ceea ce-și dorește:  “Am fost o familie destul de săracă. Tatăl meu nu a mai lucrat după Revoluţie, a ieşit la pensie pe caz de boală, aşa că am avut o situaţie financiară foarte precară în adolescenţă, exact atunci când aveam cea mai mare nevoie de bani, pentru că începuse să mă intereseze hainele şi felul în care arătam. Dar efectiv părinţii nu aveau bani, îi dădeau aproape pe toţi pe meditaţiile mele. Lucram la TVR Timişoara unde în primul an am muncit gratis, apoi mi-au făcut un contract de colaborare şi au început să mă plătească modest, aveam nişte bănuţi cât să-mi cumpăr eugenia şi Cola, ăsta era regimul meu alimentar. Am rămas în continuare cu bucuria de a mânca eugenii, în schimb conopida nu mai vreau să o văd. Pentru că s-a întâmplat o dată să mănânc o săptămână întreagă numai conopidă. Nu mai aveam bani deloc, împrumutasem deja nişte bani pe care urma să-i dau la salariu. Tatăl meu m-a învăţat să nu cheltui niciodată mai mult decât produc şi asta mi-a rămas ca regulă de viaţă. Cu toate astea mă împrumutasem să-mi cumpăr de mâncare şi ştiam că într-o săptămână voi da banii înapoi, însă nu mai puteam să mă împrumut mai departe şi atunci m-am gândit ce e cel mai ieftin să mănânc. Mai aveam puţin ulei acasă şi mi-am dat seama că dacă cumpăr un ou pot face o maioneză şi cu încă o conopidă îmi asigur hrana pentru câteva zile. Era vorba de supravieţuirea fizică. Şi asta am făcut – am cumpărat o conopidă din piaţă, un ou şi mi-am făcut o salată care m-a ţinut aproape o săptămână. Aveam un iubit şi el îmi spunea că pot merge la el să mănânc, ştia cât de greu o duc cu banii. De atunci nu mai mănânc conopidă, e simbolul sărăciei pentru mine, simbolul foametei.” – a povestit Dana Războiu pentru Adevărul.

Dana Războiu a făcut facultatea la Timișoara și a trăit în condiții grele, cazată fiind în căminele studențești. Fosta prezentatoare a știrilor TVR 1 își amintește cu tristețe că nici în familie nu găsea foarte multă înțelegere, confictele fiind la ordinea zilei, fapt ce a făcut-o să-și dorească să se îndepărteze cât mai mult: “Eu mi-am dorit foarte mult să plec de acasă, am trăit într-o familie tensionată, cu multe conflicte, cu multe certuri, cu violenţă foarte multă, verbală şi chiar fizică. Mi-am dorit foarte mult să plec de acasă, abia aşteptam să plec de acasă, să merg la facultate, nu mi-am dorit să rămân în acea familie, am fugit de familie. Şi am vrut să fiu pe picioarele mele. Tot timpul mi-am dorit să fiu independentă şi liberă, să nu depind de nimeni.” – a dezvăluit Dana Războiu pentru sursa citată.

Dana Razboiu alaturi de cei doi fii ai sai

Dana Războiu alături de cei doi fii ai săi

Dana Războiu, care va împlini 42 de ani anul acesta, este căsătorită cu omul de afaceri Bogdan Enoiu din anul 2007 și au împreună un băiețel, pe Marc, în vârstă de 9 ani. Nici pe partea aceasta Dana nu a fost ferită de griji și probleme. Copilul său s-a născut cu o malformație la inimă și a trebui operat, în prezent acesta bucurându-se de o viață normală. Dana Războiu mai are un copil, pe Victor, din mariajul cu fostul ministru al sănătăţii, Ovidiu Brânzan.

Citește și – Elena Udrea a pierdut unul dintre gemeni: „Așa a vrut Dumnezeu”

Citește și – Cum arată soția lui Cosmin Cernat, prezentatorul emisiunii “Exatlon”

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter