Dakota Johnson a avut nevoie de consiliere psihologică după ce a jucat în filmul „Suspiria“

De Oana Dinu, pe Ultimul update Luni, 03 septembrie 2018, 18:40
Starul din "Fifty Shades of Grey", Dakota Johnson a mărturisti că după rolul din „Suspiria“ a avut nevoie de terapie. Pelicula a fost prezentată publicului la Festivalul de Film de la Veneția.

Prezentă la Veneția, acolo unde a avut loc premiera celui mai recent film în care a jucat, Dakota Johnson a explicat de ce rolul din „Suspiria“ a dat-o peste cap și cum s-a decis să consulte un psiholog, conform Adevărul.ro.

„Nu mi-e ruşine să recunosc că sunt o fire foarte empatică şi uneori când lucrez la un proiect mi se întâmplă să absorb multe dintre sentimentele oamenilor. Iar dacă filmezi o poveste întunecată, te poate urmări multă vreme, aşa că este o modalitate foarte bună să scapi de ea având o discuţie plăcută cu altcineva, te ajută să treci mai departe. Iar eu fac terapie cu o femeie foarte drăguţă“, a explicat Johnson.

„Suspiria“, regizat de Luca Guandagnino, este un film care îmbină genurile dramatic, horror și supranatural, o refacere a unui film din 1977 al lui Dario Argento. În rolurile principale sunt  Dakota Johnson, Chloë Grace Moretz, Mia Goth și Tilda Swinton, despre care criticii au spus că a făcut unul dintre cele mai bune roluri ale sale.

Pelicula prezentată la Festivalul de Film de la Veneția spune povestea unei școli de dans prestigioase din Berlin în jurul căruia se învârt tot felul de secretele întunecate și sinistre pe care Susie Bannion (Dakota Johnson), o dansatoare tânără și talentată, încearcă să le descifreze. După ce participă la audiţii, ea intră într-un cult macabru de vrăjitorie modernă ca urmare a dispariţiei colegilor săi dansatori unul după altul.

Deși rolul în acest film a avut un impact puternic asupra actriței Dakota Johnson, aceasta a spus că filmările au fost „cât se poate de distractive, pline de bucurie şi entuziasm“.

Citește și:

Cum arată vedetele de peste Ocean fără machiaj FOTO

Bono de la U2 și-a pierdut complet vocea în timpul unui concert. Care este starea lui

Sursă foto: northfoto.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter