Cum se descurcă Doru Todoruţ cu cele trei fiice ale sale

De Monica Cismaru, pe Ultimul update Joi, 23 noiembrie 2017, 18:16
Probabil că nu multă ştie că Doru Todoruţ (ex Deep Central) are trei fiice, pe nume Rebeca, Eva și Natalia.

Ca orice tată de fete, Doru îşi răsfaţă odoarele cu orice ocazie şi încearcă să le facă toate poftele. Artistul le găteşte „rețete bune și sănătoase, mai ales pentru momentele când rămân fetele la mine. Unul dintre cele mai recente preparate a fost vită cu legume. Dar mă laud și cu o omletă senzațională, cu ceapă, cu mai multe ingrediente”, povesteşte artistul, care a divorţat de câţiva ani de mama copiilor lui.

doru todorut fiice

Cele trei fete au fost și la concertele sale, iar Doru poveste;te amuzat cum „au fost chiar și pe scenă, că nu am putut să scap. Le-am luat să vadă concertul și, în timp ce eu cântam, Rebeca a urcat foarte rapid pe scări. A fost frumos“, adăugând că, până acum, nu a primit critici sau aprecieri de la ele, ci mai degrabă sugestii de playlist pentru viitoarele apariții pe scenă.

doru todorut solo

Recent, Doru Todoruţ a trecut la statutul de artist solo şi a lansat „Trei sfertul meu“, o piesă despre dragoste și, totodată, un omagiu adus femeii. „Mi se pare că, într-o relație, o femeie vine cu mai mult. Pentru că poate mai mult. Suntem diferiți, interior, afectiv, emoțional. Ca nivel de implicare, ca nuanțe, stări, feluri, moduri în care reacționează și se dezvoltă încă de mici, femeile sunt mai… complexe. Și asta este povestea frumoasă“, spune Doru Todoruţ.

Citeşte şi – Andreea Marin, ținută spectaculoasă la Gala Unica 2017

Citeşte şi – Antonia și Alex Velea, declarații de dragoste pe scena galei Unica 2017

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter