Cum arată azi Irina Pavlenco, fosta solistă a trupei „Sweet Kiss”. Artista trece printr-o adevărată dramă

De Mădălina Manole, pe
Cu siguranță, toți ne amintim de trupa "Sweet Kiss" care făcea furori la începutul anilor 2000 cu melodii ca  “Alin, Alin” sau “Floare albă, floare neagră”. Ei bine, Irina Pavlenco, una dintre cele două soliste ale formației, avea pe vremea aceea doar 20 de ani și, cu toate că era pe culmile succesului, trăia o adevărată dramă în interior.

Irina Pavlenco, astăzi în vârstă de 41 de ani, arată la fel de bine ca în vremurile de odinioară. Cu toate că ani de zile a stat departe de lumina reflectoarelor, atât ea cât și colegii de trupă, Nicoleta Aneni și Laurențiu, și-au continuat cariera în muzică, însă pe drumuri separate, până de curând când au decis să se reunească.

Irina Pavlenco si Nicoleta Aneni

Irina Pavlenco și Nicoleta Aneni

Irina Pavlenco are o relație de 11 ani cu un bărbat, pe nume Gabriel, și își dorește să facă pasul cel mare și să treacă la nivelul următor, însă, se pare, artista nu poate deveni mamă din cauza unei întreriperi de sarcină pe care a făcut-o în urmă cu 20 de ani: „Am făcut un avort. Se întâmpla în perioada în care eram în formație Sweet Kiss. Aveam foarte multe concerte, mergeam prin toată țara. Am început să mă simt rău. Eram cu punga în mașină. Mi-am luat un test, apoi am fost la un control. Eram cu un băiat cu care nu eram convinsă că voiam să rămân, era la început relația și nu m-am simțit pregătită să fiu mamă atunci. (…) Eu am făcut avort că n-aveam încredere în el. Un copil nu te încurcă în carieră”, – a povestit artista la emisiunea „Xtra Night Show” de la Antena 1.

Irina Pavlenco si iubitul sau

Iubitul Irinei de la „Sweet Kiss” are un băiat dintr-o relație anterioară, pe nume David, însă acesta a crescut și acum cei doi își doresc să devină și împreună părinți: „Chiar am fost la medic și mi-au spus că sunt sănătoasă, dar că e posibil ca din cauza avortului să nu pot să fac. Noi ne dorim mult, iubitul meu are un băiat de 11 ani și nu are el o problemă. Aș vrea să încerc mai mulți doctori. Mi-aș dori o fetiță”, – a mai spus Irina Pavlenco pentru sursa citată.

Citește și – Mihaela Rădulescu, mândră de fiul său. Cum arată Ayan la doar 14 ani

Citește și – Laura Cosoi nu vrea să cheltuiască mulți bani pe hăinuțele fetiței sale, Rita

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter