Cum a început relația dintre Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu

De Unica.ro, pe

Invitată recent în Podcastul lui Damian Drăghici, Andreea Marin (46 de ani) a vorbit despre cum a început povestea de dragoste dintre ea și actualul ei partener de viață, Adrian Brâncoveanu (36 de ani), fostul Consul al României în Libia.

Cum a început relația dintre Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu?

Întrebată de Damian cum a fost cucerită, Andreea a răspuns: „Asta nu îți voi spune”. Ulterior, prezentatoarea TV a povestit că între ei nu a fost dragoste la prima vedere și, mai mult decât atât, că două evenimente dureroase i-au unit.

„Cred că, de fapt, pe noi ne-a unit suferința. Fiecare pierduse un om drag extrem de apropiat. Eu, pe tatăl meu. Și în felul ăsta ne-am apropiat, vorbind despre lucruri dureroase și grele pentru noi.

N-a fost dragoste la prima vedere. Lucrurile au venit în timp și, cred eu, într-un mod sănătos”, a spus Andreea Marin. „E o relație frumoasă în care fiecare aduce ceva. E o relație constructivă, plină de iubire. E discret. Am învățat în timp că e mai bine așa.

Eu sunt un om care vorbește despre orice, fără bariere. E o relație mai profundă. Suntem un cuplu ce trăiește o relație elegantă”, mai spunea prezentatoarea TV în toamna anului 2020, pentru Unica.

Vorbind despre calitățile pe care le apreciază la partenerul ei, Andreea a adăugat atunci: „Suportul constant pe care îl simt din partea lui, dragostea, bineînțeles, faptul că simt că am un adevărat partener și un prieten. Dar admir și calitățile lui ce țin de profesie. Ne asemănăm.

Construim amândoi pe calea dreaptă, fără abaterile dorite de alții, fără a ne lăsa trași de val înapoi. Îndrăznim mereu mai mult, cu credință. În Campania Prețuiește Viața, din aceste luni de pandemie, mi-a fost sprijin și am adunat împreună ajutoare, donații, am fost în convoaiele umanitare, muncind voluntar, umăr lângă umăr”.

Își dorește al doilea copil

Întrebată de Damian ce nu a făcut până acum, dar își dorește să facă, Andreea a răspuns: „Al doilea copil. (…) Mi-aș dori tare mult. Să vedem ce planuri are Dumnezeu”.

„Îmi mai doresc un copil, dar și Dumnezeu trebuie să fie cu mâna pe umărul meu. Da, mi-aș dori. Sunt deschisă. Nu am ajuns să renunț la dorința de a mai avea un copil pe care să îl fac pe cale naturală”, mai declara Andreea Marin la începutul anului 2020, pentru Libertatea.

Foto: Instagram

Citește și:

Andreea Marin a pierdut două sarcini. „Chiar de ziua mea eram pe masa de operație”

Adela Popescu, sfaturi pentru mămici din al doilea trimestru al celei de-a treia sarcini

Familia regală i-a interzis lui Meghan Markle să iasă în oraș cu mama ei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter