Cristina Ciobănașu, schimbare de look. Cum arată acum actrița

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 27 mai 2020, 16:19
Cristina Ciobănașu (23 ani) a apelat la o schimbare de look. Actrița din serialul „Sacrificiul” a renunțat la părul roșu cu care își obișnuise fanii.

Într-un InstaStory, Cristina le-a povestit prietenilor ei virtuali că își dorea foarte mult să își schimbe culoarea părului și că nu va rămâne nici la aceasta deoarece vrea să revină la culoarea ei naturală.

„Cât am așteptat acest moment! M-am vopsit. Sunt foarte fericită. Culoarea nu este finală pentru că a fost foarte greu să scoatem pigmentul de roșu din păr. Voi ajunge la culoarea pe care mi-o doresc treptat”, a spus actrița.

Citește și: Exclusiv. Ce a aflat Gina Pistol despre Smiley în izolare

„Acesta a fost primul pas. Probabil că va trebui să mă mai vopsesc de vreo două-trei ori. Cert este că mi-am dorit foarte tare să fac o schimbare. Mi-a plăcut să fiu roșcată, dar mi-a ajuns. M-am bucurat destul și am vrut să fac o schimbare. În timp vreau să mă întorc la culoarea mea naturală”, a dezvăluit Cristina Ciobănașu.

Cristina formează de mai bine de opt ani un cuplu cu Vlad Gherman. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „Pariu cu viața”.

Vezi în Galeria FOTO cum arată acum Cristina Ciobănașu.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter