Channing Tatum și Jenna Dewan divorțează după 9 ani de căsnicie

De Mădălina Manole, pe
Actorii Channing Tatum și Jenna Dewan au decis să se despartă după un mariaj de 9 ani. Vestea a fost dată pe rețelele de socializare și a întristat profund fanii care nu se așteptau la o astfel de decizie radicală.

Anunțul iminentului divorț a fost postat simultan de cei doi îndrăgiți actori pe social media, ținând să puncteze că vor rămâne în continuare prieteni și vor păstra o relație bună de dragul fetiței lor: „Ne-am îndrăgostit acum mulți ani și am parcurs un drum magic împreună. Nimic nu s-a schimbat în legătură cu dragostea ce ne-o purtam, dar iubirea este o aventură frumoasă care, momentan, ne duce pe căi diferite. Nu există secrete sau evenimente urâte care să stea la baza deciziei noastre. Suntem doi cei mai buni prieteni care realizează că este timpul să se ajute unul pe celalalt, să traiasca cea mai fericită și împlinită viață posibilă. Suntem în continuare o familie și vom fi întotdeauna parinți iubitori și dedicați pentru Everly” – a fost mesajul postat de cei doi și semnat “Chan & Jenna”.

Channing Tatum și Jenna Dewan divorțează

Channing Tatum și Jenna Dewan, ambii în vârstă de 37 de ani, s-au cunoscut și s-au îndrăgostit pe platourile de filmare de la “Step Up”, în anul 2006, iar în 2009 cei doi s-au căsătorit. Au împreună o fetiță, pe nume Everly, în vârstă de 5 ani.

Citește și Brad Pitt și Jennifer Aniston, surprinși sărutându-se. Să fie împăcarea anului?

Citește și – Cum arăta Kim Kardashian în adolescenţă? Diva a făcut publice fotografii intime

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter