Cum își cheltuiește Andreea Esca banii din salariu. „Ai mei m-au învățat așa”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 17 februarie 2022, 14:50

Salariul Andreei Esca este și, cel mai probabil, va rămâne un secret pentru publicul din România. S-a vehiculat adesea că faimoasa jurnalistă ar încasa, lunar, o sumă frumușică pentru prezentarea buletinului de știri de seară de la Pro TV, dar până acum nu s-au aflat cifre concrete în acest sens.

Recent, a venit din nou vorba despre salariul Andreei Esca, iar vedeta Pro TV-ului a dezvăluit ce face cu banii pe care-i câștigă.

Citeşte şi: Andreea Esca a avut coronavirus

În cadrul unui interviu acordat colegului ei de breaslă, Lucian Mîndruță, Esca a explicat că este destul de cumpătată când vine vorba despre bani și nu obișnuiește să-i cheltuiască pe lucruri inutile. Vedeta de televiziune spune că a moștenit de la părinții săi să fie riguroasă și chibzuită din punct de vedere financiar.

„Tata m-a învățat să fiu foarte riguroasă, serioasă și mama să dau frâu liber creativității, să am curaj, să încerc, să risc. Sunt două persoane cu caractere complet opuse. Și cred că aceste lucruri m-au ajutat. Ei m-au învățat foarte multe și despre bani. Educația mea financiară este extraordinară, în sensul că tata a fost întotdeauna un ardelean foarte cumpătat, care tot timpul a considerat că trebuie să avem bani deoparte, puși în mai multe locuri, iar mama avea o singură obsesie: să cheltuim toți banii, ca nu cumva să ne prindă cutremurul cu bani în casă. Eu am făcut media: cheltuiesc, dar pun și deoparte în egală măsură”, i-a spus Andreea Esca lui Mîndruță care a întrebat-o cât cheltuiește din salariu și cât pune la “CEC”.

Citește gratuit ediția de martie a revistei Unica. O găsești AICI

Tot în cadrul aceluiași interviu Andreea a mai dezvăluit că își cumpără haine destul de rar: „Fac destul de rar shopping (n.r. – de haine). Am un stil care cred că mi se potrivește și toate hainele mele sunt cam același model. Hainele mele trebuie să și arate frumos, dar să fie și commode. Dimineața, înainte să plec din casă aleg ceva, orice, nu sunt foarte pretențioasă, nu-mi fac planuri dinainte.”

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter