Ce a pus regina Elisabeta a II-a pe sicriul prințului Philip, în semn de iubire

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 19 aprilie 2021, 15:08
Prințul Philip a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, 17 aprilie, de către familie și câțiva apropiați. Pe sicriul acestuia, regina Elisabeta a II-a a lăsat un ultim semn de iubire și prețuire pentru cel care i-a fost soț mai bine de 73 de ani. 

Prințul Philip a încetat din viață pe 9 aprilie la vârsta de 99 de ani și a fost înmormântat sâmbătă, 17, aprilie, la Castelul Windsdor. Ducele de Edinburgh a fost condus pe ultimul drum de familie și câțiva apropiați, în cadrul unei ceremonii funerare regale, așa cum a fost dorința sa.

Ce a pus regina Elisabeta a II-a pe sicriul prințului Philip, în semn de iubire

Regina Elisabeta a II-a a vrut să-i aducă soțului ei un ultim omagiu și într-un gest plin de iubire, i-a pus pe sicriu un bilet scris de mână. Suverana britanică s-a semnat cu diminutivul „Lilibet”, numele cu care era alintată în copilărie. Se pare că prințul Philip ar fi fost singurul care îl mai folosea, potrivit Libertatea.ro.

Pe sicriul ducelui de Edinburgh, pe lângă scrisoarea de adio a reginei, au mai fost așezate sabia sa, chipiul de comandant al marinei militare şi o jerbă de flori.

În timpul funeraliilor, regina Elisabeta a II-a și-a plâns soțul stând singură într-o lojă din Capela St. George, iar imaginea ei a impresionat o lume întreagă.

După ceremonie, sicriul Prințului Philip a fost coborât în cripta regală a Capelei St. George. Trupul neînsuflețit al Ducelui de Edinburgh va rămâne acolo până la decesul reginei. Soții vor fi apoi duși la Capela Memorială a regelui George al VI-lea, tatăl Reginei Elisabeta a II-a.

Prințul Andrew, despre starea mamei sale: „Spune că a rămas un gol imens în viața ei”

Moartea celui care i-a fost soț mai bine de 73 de ani a lăsat un gol adânc în sufletul reginei, după cum a mărturisit recent prințul Andrew, unul dintre copiii cuplului regal.

„Îmi pare foarte rău pentru mama, care resimte pierderea probabil mai mult decât oricine. Regina, așa cum vă puteți aștepta, este de un stoicism incredibil. Ea descrie moartea lui (prințului Philip – n.r.) drept un miracol, în cele din urmă. Acum, meditează, așa aș descrie starea ei.

Spune că a rămas un gol imens în viața ei. Dar noi, familia și ceilalți apropiați am strâns rândurile în preajma ei, să-i oferim sprijinul nostru. Știu că este un sprijin uriaș nu doar pentru ea, ci pentru noi toți, în timp ce trecem prin această schimbare uriașă”, a declarat prințul Andrew, duce de York.

Citește și: Cât de mult a slăbit ADDA după ce a fost diagnosticată cu dermografism

Valentina Pelinel și Cristi Borcea se pregătesc să devină din nou părinți: Ea-l mai vrea pe al 10-lea și gata!

Cum se simte mama actorilor Augustin și Lucian Viziru, după ce s-a vindecat de COVID-19

Doinița Oancea și logodnicul ei s-au despărțit: „El este un om extraordinar”

Relația dintre regina Elisabeta a II-a și prințul Philip

„El (Prinţul Philip) a fost forţa mea în toţi aceşti ani. Iar eu şi toată familia, precum multe alte ţări, îi vom fi recunoscători pentru totdeauna. Mai mult decât ar fi îndrăznit să pretindă el vreodată, mai mult decât ne putem închipui”, a dezvăluit regina într-un discurs pe care la ținut în 1997, cu ocazia aniversării nunții de aur.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și soțul ei, prințul Philip, s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 80 de ani, pe vremea când Elisabeta avea 13 ani. Philip i-a cerut mâna în vara anului 1946, dar pentru a se căsători au așteptat ca ea să împlinească vârsta de 21 de ani. Logodna a fost anunțată oficial pe 10 iulie 1947, iar ceremonia a avut loc pe 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey, iar transmisiunea înregistrată și difuzată de radio BBC a fost urmărită de 200 milioane de oameni din întreaga lume.

Philip a renunțat la titlu de Prinț al Greciei și al Danemarcei și s-a convertit la anglicanism. A adoptat numele Mountbatten, din familia maternă, și a devenit supus britanic naturalizat. Cu o zi înainte de nuntă, regele George al VI-lea i-a acordat titlul de Alteța Sa Regală, iar în dimineața nunții titlurile: Duce de Edinburgh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich. Ca soț al reginei, Philip și-a susținut soția în îndatoririle de suveran până în 2017, la vârsta de 96 de ani, când și-a anunțat retragerea din viața publică.

Prințul Philip și regina Elisabeta au avut patru copii – Charles, Anne, Andrew și Edward – opt nepoți și 10 strănepoți.

Vezi în GALERIA FOTO imagini de la funeraliile prințului Philip.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter