Cabral și Andreea Ibacka au aniversat 10 ani de mariaj. „Lucrurile nu au mers ca unse de fiecare dată”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 20 octombrie 2021, 10:07

Andreea (35 de ani) și Cabral (43 de ani) Ibacka vor deveni părinți din nou în toamna anului acesta. Perechea mai are împreună o fetiță, Namiko, în vârstă de 2 ani. Prezentatorul TV mai are o fiică, Inoke (18 ani), din primul mariaj cu modelul și prezentatoarea TV Luana Mitran (54 de ani).

Cabral și Andreea Ibacka au aniversat 10 ani de mariaj

Invitată în platoul emisiunii Star Matinal, difuzată de Antena Stars, Andreea a dezvăluit că ea și Cabral au aniversat 10 ani de mariaj pe 1 iunie 2021. Deși sunt împreună de mai bine de un deceniu, perechea a întâmpinat și dificultăți pe parcursul trecerii acestor ani.

Cabral și Andreea s-au cunoscut în anul 2008, pe platourile de filmare ale telenovelei Inimă de țigan. „Cabral s-a îndrăgostit ca un adolescent și era fermecat de ea. Nu mai avea ochi pentru altcineva”, povesteau surse din preajma cuplului la scurt timp după începutul relației lor.

Fotografii de la cununia perechii găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

„Mi-a mâncat tinerețile. M-a cunoscut de mică, da. (…) Au fost cu de toate acești 10 ani. Noi, de cele mai multe ori, facem haz de necaz și lăsăm să se vadă partea amuzantă a lucrurilor, dar asta nu înseamnă că nu am avut perioade dificile inclusiv în cuplu, dar și firești, administrative.

Este foarte important să găsești un partener în care să ai un sprijin real și care să te înțeleagă din toate punctele de vedere. Asta încercăm noi să facem unul cu celălalt”, a declarat Andreea Ibacka la Antena Stars.

În anul 2013, Cabral a suferit un accident în zona Sibiului. „Un drum forestier și un ATV n-au reușit să-mi dea off până acum, nu vor reuși nici de-acum încolo”, mărturisea Cabral atunci, potrivit știrile Pro TV.

Citește și:

Andreea Ibacka, primele declarații despre numele celui de-al doilea copil

Cabral a făcut primele declarații despre sexul celui de-al treilea copil. „Mi-e mai ușor să fie”

Cristina Cioran, emoții în trimestrul al doilea de sarcină. „Mi se pare incredibil”

„Am avut o premoniție și mă bucur că mi-am ascultat instinctul. Faptul că am ajuns la el la timpul potrivit a făcut lucrurile să decurgă bine ulterior, dar na, a fost o situație limită.

Nici la noi lucrurile nu au mers ca unse de fiecare dată. Acel moment este memorabil, dar mă bucur că l-am depășit cu bine. Eu am lăsat mai mult de la mine. Eu așa am senzația. Sunt o femeie foarte înțelegătoare”, a mai spus actrița din serialul Adela.

Cum a cerut-o Cabral în căsătorie pe actriță?

„A strigat din parcarea blocului, de l-au auzit toți vecinii mei din Dristor, dar și pofticioșii de la coadă de la shaorma. Bine, și eu l-am pus să repete, mă făceam că nu-l aud bine de la balcon, de la etajul trei”, a povestit Andreea în trecut, pentru revista VIVA!.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter