Cabral este grav bolnav şi alte ştiri despre vedete

De Diana Sorescu, pe

Zvonuri şocante circulă în lumea mondenă: se pare că prezentatorul tv, Cabral, are mari probleme de sănătate, ce îi pot pune viaţa în pericol. El suferă de afecţiuni grave ale pancreasului.
–    O asistentă medicală de la clinica unde Cabral se tratează a semnalat presa că acesta este foarte bolnav. El îşi face săptămânal investigaţii şi încearcă să ţină sub control valorea crescută a colesterolului, însă până acum nu a reuşit, chiar dacă a renunţat definitiv la ţigări şi ţine dietă. Asistenta a dezvăluit că ultimele analize au indicat colesterolul la 840 de unităţi, în condiţiile în care valorile normale sunt sub 200.

–    Lavinia, fosta componentă a trupei Spicy, a fost surprinsă în compania fotbalistului Ianis Zicu. Chiar dacă imaginile indică o posibilă relaţie între cei doi, bruneta neagă acest lucru.

–    Noi detalii incredibile ies la inveală în cazul morţii Mădălinei Manole. Martorul cheie în acestă poveste, pe numele său Sorin Ilioaia, spune că are înregistrări video şi audio ce îl incriminează pe Petru Mircea şi demonstrează că acesta avea o amantă. Ba mai mult, martorul a declarat că Puiu a ameninţat că dacă soacra sa nu se potoleşte, o să aibă grijă să o reducă la tăcere.

–    Bianca Drăguşanu a primit un rol în telenovela „Narcisa sălbatică”. Blonda spune că nu doar ea este încântată de noul proiect, ci şi iubitul ei, Adrian Cristea, care o susţine fără reţineri. Bianca va interpreta rolul unei femei cu afecţiuni psihice.

–    Alex Ciucu şi Alina, soţia sa, au tot amânat luna de miere, aşa că sărbătorile de iarnă vor fi un prilej minunat pentru o vacanţă de vis. Mai întâi, cei doi vor da o fugă până în Austria, la schi, iar Revelionul şi-l vor petrecere la soare, în Singapore.

–    Cântăreaţa Antonia este în tratative cu Busta Rhymes pentru o colaborare muzicală. Frumoasa vedetă l-a cucerit pe starul hip-hop cu vocea sa deosebită, dar şi cu dicţia impecabilă de limbă engleză. Antonia s-a născut şi a locuit în Statele Unite ale Americii până acum câţiva ani.

–    Cântăreaţa Nico îşi doreşte o carieră lungă în muzică. Vedeta spune că i-ar plăcea să fie un fel de „Tina Turner a României”. Voce superbă are, aşa că are toate şansele să devină ce şi-a propus!

–    Andreea Raicu şi Roxana Voloşeniuc lansează astăzi un DVD de modă şi stil. Stylepedia – „Codul bunelor maniere” conţine sfaturi preţioase pentru fiecare femeie, iar cele două vedete vor să demonstreze că bunul gust nu ţine cont de resursele materiale!

Foto: arhiva Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter