Brad Pitt, adevărul despre relația cu Jennifer Aniston

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 06 ianuarie 2020, 16:46
Brad Pitt a vorbit despre relația sa cu fosta lui soție, Jennifer Aniston, cu care s-a întâlnit la Globurile de Aur 2020.

După ce a fost cuplat cu presa internațională cu mai multe femei celebre de la Hollywood, printre care și Aniston, după divorțul de Angelina Jolie, Brad Pitt a vorbit deschis despre relația pe care o are de fapt cu starul din „Friends”.

Aflat pe covorul roșu, duminică seară, pentru decernarea premiilor Globurile de Aur 2020, Pitt s-a arătat încântat că se va reuni cu fosta lui soție, Jennifer Aniston.

Actorul, care a fost însurat cu frumoasa blondă din 2000 până în 2005, când a părăsit-o pentru Angelina Jolie, susține că nu există resentimente între ei.

Mă voi întâlni cu Jen! Este o prietenă grozavă”, a declarat Brad Pitt râzând, punând astfel punct zvonurilor privind o posibilă relație amoroasă cu fosta lui soție.

Potrivit The Mirror, acesta a continuat, glumind că ar fi „a doua cea mai importantă reuniune” pentru Jennifer din ultimul timp, după ce anul trecut s-a revăzut cu colegii ei din serialul Friends, iar fotografia lor a făcut furori în mediul online.

Jennifer Aninston a strălucit pe covorul roșu, unde a apărut îmbrăcată într-o rochie neagră, semnată Dior. Criticii au apreciat-o și lăudat-o pentru această ținută, pe care a accesorizat-o cu un colier imens de diamante.

Sursă foto: Profimedia, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter