Bianca Drăgușanu, amenințată de Claudia Pătrășcanu și de mama ei? „Amenințările și hărțuirea sunt fapte penale”

De Unica.ro, pe

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău s-au separat în vara anului 2019. Apoi, din ianuarie 2021, Gabi formează un cuplu mai mult sau mai puțin atipic cu Bianca Drăgușanu. Perechea s-a despărțit și împăcat în repetate rânduri. De mai bine de jumătate de an, Claudia și Bianca sunt în conflict.

În ultimele câteva luni, între solistă și model a avut loc un schimb de replici dure, iar de curând, mama Claudiei, Doina Pătrășcanu, a intervenit public pe marginea subiectului.

„Gabi, acum două săptămâni, a venit după copii. Vorbește cu noi, purtăm dialoguri, au fost niște discuții. Mi-a zis: «Dă-o dracu pe aia, o psihopată, o nebună, îmi fac treaba cu ea (n.r. Bianca Drăgușanu)»”, a spus mama solistei la Xtra Night Show, potrivit Spynews.

Bianca Drăgușanu, amenințată de Claudia Pătrășcanu și de mama ei?

Despre Bianca, Doina a adăugat: „Problema e că sunt foarte supărată pe această ființă. Cum își permite ea să-mi jignească mie copilul? Până când, domnule Capatos? Îi trimite mesaje de pe telefonul lui Gabi. O face în tot felul pe Claudia.

Nu pot să pronunț numele la așa dudui. Își permite să jignească pe cineva pe care nu a cunoscut în viața ei. Claudia își crește copiii singură, nu se plimbă prin vacanțe cu diverși… Femeia asta, dacă era pe mâna mea, ferească Dumnezeu. Dacă eram mama ei, a doua zi o desfiam”.

Ulterior, Bianca a răspuns în exclusivitate pentru Spynews: „Nu înțeleg jocul acestor două doamne. Eu de fiecare dată am reacționat la declarațiile lor. Niciodată nu am început eu o dispută.

Din respect pentru ele, pentru că, până la urmă, a-i respecta pe cei din jur este și o formă de respect personal, nu o să fac publice mesajele pe care le primesc în privat de la cele două doamne.

Citește și:

Claudia Pătrășcanu iubește din nou după divorțul de Gabi Bădălău?

Care crede Claudia Pătrășcanu că sunt defectele Biancăi Drăgușanu

Ce mesaje i-a trimis Claudia Pătrășcanu Biancăi Drăgușanu și de ce?

Mesaje care nu doar că sunt nedemne de niște doamne, dar sunt pline de amenințări, pline de blesteme, pline de ură, pline de jigniri. Nu consider, însă, că e ok ca două doamne să se preteze la asemenea limbaj greu de reprodus și care ar face să roșească și un domn care lucrează pe șantier”.

„Nu cred că dânsele știu, dar amenințările și hărțuirea sunt fapte penale. Și nu aş vrea să cred că ele pe bune își doresc să mă hărțuiască. Mai mult, sunt convinsă că multele mesaje de amenințări și jigniri au fost doar niște scăpări.

Căci altfel, aş fi nevoită să apelez la poliție și la un avocat ca să nu mai fiu hărțuită. Lupta lor nu este cu mine. Nu avem nimic de împărțit. Nu am vorbit niciodată personal cu domniile lor și nici nu am de ce. Le doresc liniște, înțelepciune și să își rezolve problemele așa cum trebuie, corect, și cu cine trebuie”, a încheiat Bianca.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter