Antonia și Alex Velea, acuzați că și-au ruinat unul altuia fostele căsnicii

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 31 martie 2021, 10:19

De 8 ani și jumătate, Antonia (31 de ani) formează un cuplu cu artistul Alex Velea (36 de ani). Perechea are împreună doi fii, Dominic și Akim, în vârstă de 6 și, respectiv, 4 ani. Artista mai are o fiică, Maya, în vârstă de 10 ani, din primul mariaj.

Deși s-au cunoscut când formau alte cupluri, Antonia cu primul ei soț, Vincenzo Castellano, și Alex cu prima lui soție, Ana, povestea lor a început abia după ce respectivele relații s-au sfârșit. Cu toate acestea, Alex și Antonia au fost deseori acuzați că și-ar fi înșelat foștii parteneri.

Antonia și Alex Velea, acuzați că și-au ruinat unul altuia fostele căsnicii

Recent, artistul a vorbit despre acest lucru. „Erau persoanele care vedeau lucrurile alea urât. Că ne-am destrămat unul altuia familiile, că am încercat să ne construim o fericire pe necazul altuia, ceva de genul. Le-am demonstrat că nu este deloc așa.

Nu suntem nici primul cuplu care provine din mariaje eșuate, din căsătorii care nu au mers, și nici ultimul. Suntem niște oameni care și-au căutat norocul și fericirea. Până atunci nu am avut probleme, nu s-a zis nimic urât nici de mine, nici de ea. În anul ăla au încercat să ne distrugă cu treaba asta. Nu a mers”, a declarat Alex Velea, potrivit Spynews.

„Până la urmă oamenii ne-au luat în brațe când am spus că da, suntem împreună, [și că] urmează să avem și un copil. Așa a fost anunțul. Și am intrat în normalitate. Ea a trăit experiența asta de a avea un copil la o vârstă extrem de fragedă, la 20 de ani, dar, până la urmă, este foarte bine pentru că așa a vrut Dumnezeu. Este o mamă tânără și fericită, împlinită”, a mai spus artistul.

Cariera Antoniei a început în urmă cu 11 ani, în 2009, odată cu lansarea hitului Roses on Fire, în colaborare cu Tom Boxer. Piesa a avut succes atât pe plan național, cât și internațional.

După ce a câștigat emisiunea-concurs Star Factory, la sfârșitul anului 2003, și după participarea în competiția Big brother, Alex a colaborat cu artistele Anna Lesko (41 de ani) și Anda Adam (40 de ani), lansându-și primul album solo, Yamasha, în anul 2006.

Foto: Instagram; Captură Antena 1

Citește și:

Fiica Andreei Bălan a împlinit 2 ani! În aceeași zi, artista „a primit o a doua șansă la viață”

Adela Popescu a vorbit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața ei

Reacția Andreei Marin la acuzele lui Leonard Miron. Ce i-a urat vedeta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter