Andreea Bănică, dezvăluiri emoționante despre decesul părinților ei

De Unica.ro, pe

Andreea Bănică (42 de ani) și-a pierdut ambii părinți la vârsta de doar 25 de ani. De-a lungul timpului, solista a făcut dezvăluiri emoționante despre cei care i-au dat viață și care au „părăsit-o” mult prea devreme.

Andreea Bănică, dezvăluiri emoționante despre decesul părinților ei

Primul părinte care s-a stins din viață a fost tatăl artistei. Bărbatul a decedat în anul 2001, în urma unui accident. „Țin minte că, în ziua aceea, eram îmbrăcată în roșu, mergeam la ziua lui Liviu Vârciu. Tata a murit în urma unui accident.

Fusese la o onomastică, băuse, și s-a certat cu un vecin. I-a dat un brânci și a căzut cu capul de bordură. Practic, l-au lăsat să moară acolo. După înmormântare, la trei zile, a trebuit să urc pe scenă să cânt.

Tatăl meu m-a iubit enorm, mă iubea mai mult decât pe sora mea, ea era geloasă. Eu am fost remarcată la 4 ani și jumătate de Adrian Păunescu. Tata m-a dus la el, la Teatrul de vară, și m-a chemat la București. Ne-a îndrumat la casa Pionierului din Constanța.

Îmi lipsește mult tata. Mă bucur că a apucat să vadă că mi-am luat prima mea mașina din banii obținuți din muzică. Își dorea mult să mă vadă realizată”, a mărturisit solista în emisiunea La cină, difuzată de Digi 24.

„Eu am avut o problemă, mama mea nu era așa de caldă, iubitoare, eu vorbeam mai mult cu tata. Eu cu tata am vorbit când mi-am început viața sexuală, nu cu mama. După ce tata s-a pensionat pe caz de boală, și a deschis un magazin unde vindea diverse, a avut probleme și a pierdut magazinul.

Citește și:

L-a iertat Andreea Bălan pe George Burcea? „Suntem în continuare în proces de divorț”

„Bebelușa” Cristina Ștefan, detalii despre a doua sarcină: „Simt totul mult mai intens”

Prima imagine cu gemenii Alinei Laufer. „Prima noastră ieșire” Vedeta a născut prematur

Atunci a căzut în patima băuturii. Am suferit mult, pentru că el nici nu avea voie să bea alcool, avea diabet. Devenea nervos, recalcitrant. Erau certuri mari în familie. Ar fi avut nevoie de ajutor specializat atunci”, a continuat solista.

Doi ani mai târziu, în 2003, mama Andreei Bănică s-a stins și ea din viață, răpusă de cancerul esofagian. „Mama a murit după ce a murit tatăl meu. După doi ani, mama s-a îmbolnăvit de cancer esofagian. A fost, cred, prima femeie din România care a murit de cancer esofagian.

Andreea Bănică și mama ei

Andreea Bănică și mama ei

Într-un an s-a stins. Eram pe val atunci, aveam așa mare succes. Dimineața mă duceam la mama la spital, plângeam, și seara cântam. Am avut noroc cu Lucian, care mi-a fost soț, soră, amant, tot. A avut grijă de mine și de banii mei”, a mai povestit artista, în lacrimi.

Andreea Bănică și managerul Lucian Mitrea sunt căsătoriți din anul 2008. Cuplul are împreună doi copii, o fiică și un fiu, Sofia (10 ani) și, respectiv, Noah (3 ani).

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter