Alexandra Velniciuc și Șerban Puiu formează un cuplu de 20 de ani. „Ca să poți trăi cu cineva trebuie să…”

De Adelina Duinea, pe

Invitați în platoul emisiunii La Măruță, actrița Alexandra Velniciuc (40 de ani) și partenerul ei de viață, regizorul Șerban Puiu (51 de ani), au vorbit despre relația lor. Perechea formează un cuplu de 20 de ani.

Alexandra Velniciuc și Șerban Puiu formează un cuplu de 20 de ani

„Într-un cuplu, foarte important este umorul. Enorm de important. Tehnic, oamenii după un timp oricum sunt incompatibili psihologic, tot timpul tu vrei ceva, ea vrea altceva. Ca să poți trăi cu cineva, trebuie să ai foarte mult umor”, a mărturisit Șerban Puiu.

Întrebați de Cătălin Măruță (43 de ani) dacă au avut vreodată un moment de cumpănă, Șerban a mai spus: „Noi nu locuiam oficial împreună. Locuiam în casa Alexandrei, iar când ai mei s-au dus, trebuia să renovăm casa părinților, care e mai mare, mai în centru, ca să mă mut.

Am avut așa o chestie la un moment dat. Mi-am dat seama că, dacă mă mut cu Alexandra, o să mi se schimbe viața, știi, deși noi stăteam împreună la ea. Mă duceam uneori, când aveam filmări, și mai dormeam la mama. Nici nu-mi dădeam seama că aveam o iluzie de grad de libertate.

Când ai mei s-au dus, stăteam amândoi în dormitorul mamei și ea își făcea planuri legate de mutare, iar eu am avut o privire și mi-a zis: «Bine, dacă nu vrei să mă mut cu tine, foarte bine!». Mi s-a rupt inima când mi-a zis așa, pe de o parte, dar pe altă parte mi-am dat seama că s-a făcut un pas important acum trei, patru, cinci ani.

Citește și:

Aida Parascan aduce acuze medicului care i-a supravegheat sarcina pierdută

Se împacă Oana Roman și Marius Elisei? „Se poartă fix ca acum 8 ani când ne-am cunoscut”

Denisa Filcea, soția lui Flick, răspuns dur la acuzațiile Oanei Zăvoranu

Sunt niște mici detalii de-astea psihologice”. „Sunt niște praguri, dar nu pot să zic că a fost un moment de cumpănă. Adică nu s-ar fi pus problema că ne despărțim”, a completat Alexandra.

Șerban a mai dezvăluit că în piesele de teatru pe care le scrie și în care Alexandra joacă, introduce deseori momente haioase din viața lor de zi cu zi. „Noi nu încercăm să fim fericiți. Nu e o față pe care vrem să o afișăm”, a mai spus actrița.

„Ea este singurul om care mă poate scoate din minți. Secretul fericirii este un gram de gelozie din partea bărbatului și faptul că ea este singura care nu numai că poate să mă scoată din minți, dar mă poate scoate din minți când vrea ea.

O și simt. Știe exact unde să apese apoi zice: «OK, deci suntem conectați!». Ea verifică, de fapt, conexiunea. Dacă ele nu mai reușesc să te enerveze, înseamnă că nu-ți mai pasă. Ele te încearcă, nenică”, a mai spus Șerban.

Foto: Captură Pro TV

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter