Adrian Sînă a avut coronavirus: „Au fost două săptămâni grele și pentru mine și pentru Anca”

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Luni, 23 noiembrie 2020, 17:51

Recent, în mediul online, solistul Adrian Sînă a dezvăluit că a fost infectat cu noul coronavirus. Din anul 2015, artistul este căsătorit cu fosta prezentatoare TV Anca Serea.

Adrian Sînă a avut coronavirus: „Au fost două săptămâni grele și pentru mine și pentru Anca”

„În ultimele 20 de zile nu am putut să fac nimic. Nu am putut să ies din camera mea în care m-am izolat. Am fost izolat de pe data de 2 noiembrie. (…)

Într-o seară am avut niște frisoane și un pic de temperatură. În momentul ala mi-am dat seama că se întâmplă ceva cu mine. Am zis să nu mai stau în cameră cu Anca. (…)

Am o cameră mică unde e un birou, un pat, o baie. Am hotărât să mă izolez în camera aceea gândindu-mă că aș putea avea noul virus. Am avut temperatură, m-am izolat și am început să iau vitamine și paracetamol.

În următoarea zi am fost la spital, mi-am făcut testul (…) și s-a confirmat ceea ce bănuiam. Eram infectat cu noul virus, COVID-19. Forma a fost una ușoară pentru mine. Am avut febră la un moment dat, 39,5 și 39,6”, a spus solistul.

Adrian Sînă: „Pot să îmi îmbrățișez copiii, mi-a fost dor de ei”

„Dar asta m-a făcut să urmez tratamentul scris de doctor. (…) Ce a fost mai rău a trecut în primele două nopți. Aveam niște dureri de cap foarte mari. Parcă era o menghină la capul meu. (…)

A doua zi a fost mai bine, a treia și mai bine, eram ușor amețit, urmam tratamentul … beam foarte multe lichide, foarte multe vitamine. Am depășit acest moment, m-am făcut bine.

De două zile am testul negativ. Au fost două săptămâni grele și pentru mine și pentru Anca. Eu am fost izolat în camera de sus. (…) Ei îmi lăsau mâncarea la ușă.

Anca a rămas cu copiii, cu școlile online. Nu i-a fost ușor deloc. Acum este bine, m-am întors în dormitorul nostru, pot să îmi îmbrățișez copiii, mi-a fost dor de ei”, a completat.

„Au fost complicate și destul de grele [ultimele două săptămâni], mai ales pentru copii, dar și pentru mine, dar le-am făcut față cu brio”, a mai spus și Anca.

Anca Serea și Adrian Sînă sunt părinții a patru copii, Noah (7 ani), Ava (5 ani), Moise (3 ani) și Leah (1 an).

În trecut, Anca a fost căsătorită cu omul de afaceri Filip Poplingher, care, în urma luptei cu leucemia, s-a stins din viață la doar 36 de ani. Din mariajul cu acesta, Anca mai are doi copii, un fiu și o fiică, David (17 ani) și Sara (13 ani).

Foto: Instagram

Citește și:

Ada Condeescu, pe ultima sută de metri cu sarcina: „Emoțional așa, e o încercare”

Hilary Duff, în contact cu noul coronavirus în timpul sarcinii. S-a izolat

Gestul soției lui Mihai Budeanu după ce s-a aflat că artistul are COVID-19

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter