Adela Popescu și-a sunat speriată pediatrul. Ce s-a întâmplat cu bebelușul ei

De Oana Savin, pe
Adela Popescu a devenit pentru a doua oară mamă în urmă cu patru luni. De curând, ea a postat un nou articol pe blogul său, în care le povestește admiratorilor ei despre experiența avută cu Andrei.

Prezentatoarea de televiziune a mărturisit că după trei luni de la nașterea micuțului Andrei a sunat speriată pediatrul deoarece acesta dormea câte 10 ore.

În tot acest timp, Grăsuţul, căci aşa am ajuns să îi spunem bebeluşului, a ajuns să doarmă, atenţie!!! insist, atenţie!!! şi 10 ore legate. Nu aruncaţi cu nimic în mine, nu am niciun amestec. Mărturisesc că după prima noapte cu multe ore dormite, am sunat speriată pediatra. Mi-a spus că deja de la trei luni bebeluşii pot dormi şi 10 ore fără nicio problemă. Adică ei pot, doar ca de regulă nu vor. Alexandru cel puţin doi ani jumate a spus nu şi nu somnului prelungit. Aşa că după asemenea experienţă cum să cred că pot fi eu atât de norocoasă”, a scris Adela Popescu pe blog.

Adela și Radu Vâlcan au împreună doi copii, Alexandru și Andrei. Deși au devenit părinți pentru a doua oară în urmă cu puțin timp, cei doi se gândesc deja la un al treilea copil.

Sursă foto:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter