Adela Popescu, sfaturi pentru mămici din al doilea trimestru al celei de-a treia sarcini

De Adelina Duinea, pe

Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Adela Popescu (34 de ani), aflată în al doilea trimestru al celei de-a treia sarcini, le-a oferit câteva sfaturi viitoarelor mămici. Adela și soțul ei, Radu Vâlcan (44 de ani), mai au împreună doi fii, Alexandru (4 ani) și Andrei (2 ani).

Adela Popescu, sfaturi pentru mămici din al doilea trimestru al celei de-a treia sarcini

„Cred că toate schimbările pe care eu le-aș face acum, la al treilea copil, se nasc din lejeritate. Nu poți să-i ceri unei femei la primul copil să aibă lejeritate. N-ai cum. (…) Mamele au acea listă celebră cu ce să cumpere.

Din acea listă, eu aș păstra 10%. Aș avea, totuși, un antitermic în casă. La 2 săptămâni de când îl născusem pe Andrei, Alexandru a făcut o viroză de la grădiniță. Îi dăduse și lui Andrei și pac, într-o noapte a făcut febră. La 11 noaptea a zis pediatra: «Dă-i 2,5 ml de antitermic». N-aveam în casă. (…)

Apoi, pentru mamele care vor să alăpteze, le-aș recomanda o pompă. Mi se pare important pentru că, până se reglează lactația, sânii trec prin tot felul de schimbări. Se poate, pe parcursul unei nopți, copilul să aibă câteva ore în care nu mănâncă și atunci e bine să ai o pompiță la îndemână să relaxezi sânii”, a dezvăluit Adela.

Imagini cu Adela în al doilea trimestru de sarcină găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

„Foarte important, eu nu aș mai lua masă de înfășat. Cred că este utilă femeilor care nasc prin cezariană pentru că nu trebuie să se aplece să schimbe copiii, dar dacă nasc natural… Eu n-am folosit-o. (…)

Nu aș investi în camera copilului. De regulă, camera copilului ajunge cameră cu jucării de pe la 6 luni când copilul începe să meargă de-a bușilea și să se uite la tot felul de chestii. (…)

Sunt foarte puține femeile care își lasă copiii în camera lor și dorm cu soții și atunci mi se pare că e o risipă de bani. În pătuț copilul nu va dormi cel mai probabil și toate zorzoanele alea nici nu-ți mai plac de la un an.

Aș cumpăra un pătuț, aș face o cameră agreabilă. Aș investi, în schimb, în jocuri educative”, a mai spus. Adela le-a mai sfătui pe viitoarele mămici să nu se streseze în legătură cu televizorul sau cu diversificarea.

A mărturisit că, deși la ei în casă televizorul a fost deseori pornit, fiii ei s-au dezvoltat fără probleme. Totodată, le-a sfătuit pe mămici să nu se panicheze dacă, atunci când încep diversificarea, cei mici nu mănâncă gramajul ideal, ci să-i lase să se obișnuiască treptat cu mâncarea.

„Și ce le-aș mai sfătui, foarte important, să facă un curs de prim-ajutor. Teama mea cea mai mare a fost să nu mi se înece copiii când mănâncă. Din fericire nu s-a întâmplat până acum, dar am și făcut un curs, semi-curs, și am înțeles cam ce este de făcut”, a încheiat.

Foto: Instagram; Captură Pro TV

Citește și:

Adela Popescu a vorbit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața ei

Cum o răsfață Radu Vâlcan pe Adela Popescu în timpul sarcinii

Anna Lesko, gest înduioșător pentru Adela Popescu în timpul sarcinii: „M-a super impresionat”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter