Adela Popescu, pregătiri pentru al treilea bebeluș. La ce nume s-a gândit?

De Adelina Duinea, pe

Intrată în direct virtual în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Adela Popescu (34 de ani) a vorbit despre cea de-a treia sarcină și despre numele celui de-al treilea fiu. Prezentatoarea TV și soțul ei, actorul și prezentatorul TV Radu Vâlcan (44 de ani), mai au împreună doi fii, Alexandru (4 ani) și Andrei (2 ani).

„Copilul meu, acesta al treilea, face bine. Săracul nici nu știu dacă e agitat sau nu e agitat sau dacă pur și simplu ce se întâmplă în viața mea este atât de agitat încât nu mai sunt atentă la el. Crește. Am fost la ecografie, urmează să fac morfologia de trimestrul 2, deci toată lumea e mulțumită”, a declarat Adela.

Adela Popescu, pregătiri pentru al treilea bebeluș. La ce nume s-a gândit?

„Da, m-am tot gândit [la nume]. Soțul și-a tatuat A pe mână. Nu pot să pun nume cu R, C, T, deci trebuie să fie cu A. Mă gândeam la Aurel. Aurică. (…) Poate, telespectatorii, dacă au inspirație, ne pot oferi și nouă niște variante. Cu A și să fie sofisticate ca și celelalte două, Alexandru și Andrei”, a glumit Adela.

Lăsând gluma la o parte, cuplului îi plac numele simple, românești și care încep cu A. Așadar, opțiunile lor vor include nume ca: Adam, Adrian, Augustin, Alin, Anton/Antonio și Albert. Rămâne de văzut ce nume va alege, în cele din urmă, perechea.

„Nu avem încă un nume. Dar știm că ne dorim un nume „necăutat”, simplu, dar cu rezonanță. Și să înceapă, dacă se poate, cu A”, a mai declarat Radu la Antena 1. De asemenea, actorul a dezvăluit că vor avea minim 4 copii pentru că-și doresc foarte mult și o fetiță.

În timpul podcastului lui Mihai Morar (39 de ani), Fain & Simplu, Adela a dezvăluit că, dacă ar fi avut o fiică de această dată, ei i-ar fi plăcut foarte multe numele Ileana, iar lui Radu numele Amalia.

Cum au reacționat fiii perechii când au aflat că vor mai avea un frățior?

După anunțul că vor deveni din nou părinți, Radu mai dezvăluia că fiii lor sunt bucuroși că vor mai avea un frățior. „Cel mare, Alexandru, își face planuri cum îi îmbracă pe ceilalți doi în eroii lui în pijamale.

Și în toate personajele acestea pe care le „îmbrățișează” zi de zi. Sunt fericiți, în special cel mare, pentru că înțelege mai multe. Abia așteaptă”, a povestit Radu Vâlcan, potrivit Spynews.

Foto: Instagram

Citește și:

Cum o răsfață Radu Vâlcan pe Adela Popescu în timpul sarcinii? Prezentatoarea TV este o norocoasă!

Radu Vâlcan a împlinit 44 de ani! Ce a primit cadou de la Adela Popescu?

Adela Popescu, despre primele zile în noua casă: „Am avut și o provocare”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter