Adela Popescu a născut! Prima fotografie cu bebelușul

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 12 iulie 2021, 11:03

Adela Popescu (39 de ani) a născut cel de-al treilea copil. Actrița a adus pe lume un băiat frumos și sănătos, de 3.620 kg, ce a primit nota 10 la naștere.

Soțul vedetei, Radu Vâlcan (44 de ani), este cel care a făcut primul marele anunț în mediul online.

„Credeți că este ușor să fii trezit la 5-6 dimineața, să fie liber prin oraș, să ai emoții de fiecare dată când se pune roșu la semafor, să nu-mi răspundă Adela la mesaje pentru că, da, tocmai năștea după un travaliu nu lung, dar extenuant. Și multe alte emoții la care nu se gândește nimeni. Pe scurt, iubire, vă ador! ♥️♥️”, a scris Radu Vâlcan, pe pagina sa de Instagram, în dreptul unei fotografii în care se află alături de soția sa și noul venit pe lume.

La rândul său, Adela Popescu a transmis următorul mesaj în online:

“Uraaaaa! 🎉🎉🎉🎉

S-a înfăptuit! Băiețelul nostru a venit pe lume să ne arate că el face mai mult ca zece fetițe. :))) Și face! Că e minunat, a luat nota 10, are 3,620 kg și s-a născut după o agonie de aproape patru ore.

Eu nu mă mai satur să îl pup, să îl miros și să îi povestesc despre năzdrăvanii de frățiori ce îl așteaptă acasă. Tati a avut și el voie să ne viziteze 20 de minute cât să ne bucuram împreună, că și de data asta, la nașterea lui, la fel ca a frațiorilor, ploua. ❤️”

Vezi prima fotografie cu cel de-al treilea copil al Adelei Poepscu în Galeria foto de mai sus.

Cum l-a cucerit Adela Popescu pe Radu Vâlcan.

În urmă cu câteva săptămâni, Radu Vâlcan a vorbit în podcastul Fain & Simplu, găzduit de Mihai Morar despre începuturile relației dintre el și Adela.

„Primele casting-uri pentru serialul Iubire și onoare le-am dat cu actorii mai vechi care urmau să joace. La un moment dat, a venit rândul să dau și cu ea, pentru o anumită scenă, cu personajul ei. Am văzut atâta forță la femeie aia micuță de statură. În momentul în care a început repetiția, nu-mi venea să cred. Eram șocat. Asta a fost prima interacțiune dintre noi. Apoi am mai repetat și uite-ne acum. (…) Am început ușor să ne apropiem. Pe mine râsul ei m-a dat pe spate. Are un râs, zic eu, contagios. Prima întâlnire a fost la Ruse, în Bulgaria. Îmi aduc aminte și acum ce am mâncat, calmari prăjiți. Și dacă mâncam mămăligă mi se părea ceva exotic, extraordinar. După am și cerut-o în căsătorie tot acolo, dar la un alt restaurant”, a mărturisit Radu.

Radu Vâlcan și Adela Popescu s-au căsătorit în august 2015. Împreună mai au doi fii, Alexandru (5 ani) și Andrei (2 ani).

Foto -Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter