Actrița Danielle Fishel este însărcinată cu al doilea copil

De Adelina Duinea, pe

Danielle Fishel (40 de ani) este însărcinată cu al doilea copil. Actrița a făcut anunțul în mediul online miercuri, 5 mai 2021, în ziua în care a împlinit 40 de ani. Danielle și soțul ei, Jensen Karp (41 de ani), mai au împreună un fiu, Adler Lawrence, născut prematur în vara anului 2019.

Actrița Danielle Fishel este însărcinată cu al doilea copil

„Nu aș putea fi mai recunoscătoare să pășesc către 40 de ani alături de soțul și de fiul meu, în același timp așteptând cu nerăbdare nașterea celui de-al doilea fiu al nostru”, a scris actrița pe Instagram, în dreptul unei fotografii în care își mângâie burtica.

Tot în mediul online, Jensen i-a urat soției lui aniversare fericită. „La mulți ani partenerei mele de viață, căpitanului nostru și celei mai grozave mame pe care o puteau avea fiii noștri.

Are încredere în gașca noastră și chiar și-atunci când, în primele lui 4 luni de viață, l-am ținut pe Adler în brațe de parcă ar fi fost din porțelan, ea a avut răbdarea și afecțiunea unui sfânt”, a scris bărbatul.

Danielle Fishel

Danielle Fishel

Primul fiu al cuplului s-a născut prematur

„S-a întâmplat cu patru săptămâni înainte de termen. Apa mi s-a rupt chiar cu o zi înainte să-mi înceapă concediul de maternitate. Am fost spitalizată în aceeași seară. Tot atunci mi s-a administrat sulfat de magneziu deoarece Adler avea doar 35 de săptămâni.

Din nefericire, după o ecografie, medicul nostru a descoperit că micuțul avea lichid în plămâni, lichid care nu se afla acolo la ultima noastră programare, cu doar 10 zile în urmă.

Așa a început coșmarul pe care nu-l vom uita niciodată. Adler încă nu este acasă alături de noi deoarece medicii și asistentele fac tot posibilul pentru a afla de ce are acel lichid în plămâni și care este cea mai bună cale de a-l scoate de acolo.

Citește și:

Familia lui Nelu Ploieșteanu vrea să dea în judecată spitalul în care artistul a fost internat

Marius Elisei a reacționat după ce s-a scris că are o nouă iubită și că aceasta ar fi însărcinată

Andra are o relație foarte specială cu mama ei: „Este icoana mea, este bunătatea de pe Pământ”

A fost cea mai grea săptămână și jumătate din viața mea și a lui Jensen. Am reușit să mergem mai departe cu ajutorul familiei și prietenilor care ne-au fost și încă ne sunt aproape.

Eu și Jensen ne-am apropiat, dacă era posibil, și mai mult din cauza acestei nefericite întâmplări. Iubirea dintre noi a crescut exponențial în timpul acesta în care am căutat sprijin unul în celălalt.

Ne simțim neajutorați. Ne-am dorit să urmăm îndeaproape „planul nașterii”, iar acum suntem obligați, în prima lui săptămână de viață, să ne lăsăm fiul în spital”, mărturisea Danielle în vara anului 2019.

Danielle și Jensen sunt împreună din anul 2017. În martie 2018 s-au logodit, iar în luna noiembrie a aceluiași an s-au căsătorit.

Foto: Instagram; Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter