Actorul Shia LeBeouf, acuzat de hărțuire sexuală de fosta iubită

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Luni, 14 decembrie 2020, 14:46

Sia (44 de ani) și-a arătat sprijinul pentru solista FKA twigs (32 de ani) în urma procesului de hărțuire sexuală intentat împotriva actorului Shia LeBeouf (34 de ani), fostul ei iubit.

Sia a dezvăluit că a fost „rănită emoțional” de actor și „convinsă printr-o minciună” să aibă o „relație adulteră” cu el. Shia nu a răspuns acuzațiilor artistei, acuzații publicate în mediul online sâmbătă, 13 decembrie.

Este prima dată când unul dintre ei vorbește despre relația lor. „Am fost rănită emoțional de Shia, un mincinos patologic care m-a convins să accept o relație adulteră cu el, susținând că era singur”, a scris Sia.

„Cred că este foarte bolnav și am compasiune pentru el ȘI pentru victimele lui. Dacă vă iubiți – stați în siguranță, stați departe.”

Actorul a fost distribuit în videoclipul piesei artistei Elastic Heart, alături de dansatoarea Maddie Ziegler, în 2015, timp în care forma un cuplu cu Mia Goth (27 de ani).

La vremea aceea, Sia era căsătorită cu regizorul Erik Anders Lang. Artista a depus actele de divorț în decembrie 2016, după doi ani de mariaj.

„Totodată, te iubesc FKA twigs”, a mai scris Sia. „Ești curajoasă să faci ceea ce faci și sunt foarte mândră de tine.” „Și eu te iubesc, Sia. Ești o inspirație și mulțumesc tuturor pentru afecțiune și solidaritate”, a răspuns FKA twigs.

Actorul Shia LeBeouf, acuzat de hărțuire sexuală de fosta iubită

Vineri, 11 decembrie, FKA twigs a intentat un proces împotriva actorului pentru ofense sexuale, agresiune și provocarea de stres emoțional.

Solista de origine britanică a declarat pentru New York Times: „Ceea ce am trăit alături de Shia a fost cel mai îngrozitor lucru din viața mea. Nu cred că lumea și-ar fi putut imagina că asta mi se va întâmpla. Dar asta este. Se poate întâmpla oricui”.

Shia și FKA twigs au format un cuplu timp de câteva luni, după ce s-au cunoscut în 2018 pe platourile de filmare ale peliculei Honey Boy.

De-a lungul timpului, actorul a avut mai multe probleme cu legea. În 2014, a fost dat afară dintr-o sală de teatru și arestat ulterior. În 2017 a fost arestat din nou în New York pentru agresiune și hărțuire, după ce a intrat într-o altercație cu o persoană în timpul unui live în care susținea un protest politic.

În același an, actorul a fost arestat pentru beție, obstrucție și deranjarea liniștii publice. În luna septembrie, actorul a fost acuzat de furt după o altercație cu un bărbat în Los Angeles, California. A pledat nevinovat.

Foto: Instagram / Profimediaimages.ro

Citește și:

Cum se simte Gina Matache, mama Deliei, la două săptămâni de la operația de glandă tiroidă

Ce planuri are Andreea Marin de Crăciun? „E o lună plină de bucurii”

Iulia Vântur a revenit pe platourile de filmare. Ce spune despre relația cu Salman Khan?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter