50 Cent, anchetat de poliție după ce ar fi amenințat un om al legii

De Oana Savin, pe
Rapperul 50 Cent este anchetat de poliția din New York pentru că ar fi amenințat un organ al legii prin intermediul contului de Instagram.

Pe numele rapperului, Curtis James Jackson III, a fost formulată o plângere oficială, iar detectivii investighează cazul, relatează Hollywood Reporter.

50 Cent a publicat pe contul său de Instagram textul „Get a strap” , care a fost apoi înlăturat.

Citește și: Rapperul 50 Cent a fost rănit într-un accident de circulaţie

Potrivit unui articol Page Six, 50 Cent ar fi făcut această remarcă cu privire la Emmanuel Gonzalez, inspector adjunct al NYPD.

„În urmă cu câteva luni, Curtis 50 Cent Jackson a depus actele pentru a pantenta expresia «Get a Strap», slogan pe care îl publică pe toate conturile sale de social media. El este publicat în legătură cu înregistrări video şi fotografii, inclusiv ale lui sau ale lucrurilor pe care le promovează”, a transmis reprezentantul artistului prin intermediul unui comunicat.

El susține, privind postarea rapperului nu a existat intenția și nici nu ar fi putut fi interpretat drept o ameninţare sau instigare la violenţă faţă de nimeni.

Citește și: Foto: 50 Cent, la spital cu animăluţe de pluş

„Domnul Jackson nu tolerează ori promovează violenţa. «Get The Strap» este o expresie ludică folosită de domnul Jackson pentru a puncta situaţii absurde sau revoltătoare”, se mai arată în comunicat.

50 Cent a publicat mai apoi o fotografie cu raportul poliției.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter