Selena Gomez este o actriță și cântăreață americană care a devenit faimoasă datorită rolurilor în serialele pentru copii, în special ”Wizards of Waverly Place”.
Selena Gomez s-a născut pe 22 iulie 1992 în statul american Texas, pe când. Părinții au botezat-o după cântăreața Selena Quintanilla-Pérez care era de origine maxicană, la fel ca și tatăl Selenei Gomez. Părinții au divorțat pe când artista avea cinci ani, iar ea a crescut cu mama și cele doua surori.
Mama vedetei avea numai 16 ani când a născut-o și Selena Gomez a declarat de mai multe ori că a crescut în sărăcie și că mama ei a sacrificat totul ca să o crească, având, la un moment dar, trei locuri de muncă în același timp. ”Eram frustrată pentru că părinții mei nu erau împreunp și nu mai vedea luminița de la capătul tunelului. Mama muncea din greu pentru ca eu să am o viață mai bună. Mi-e teama de ce aș fi ajuns dacă rămâneam în Texas”, a declarat Selena Gomez. Ea a avut o relație foarte apropiată cu bunicii, care au avut grijă de ea mult timp, în timp ce părinții își terminau școala. Bunicii au fost cei care au înscris-o la mai multe concursuri de frumusețe pentru copii și astfel Selena Gomez a făcut cunoștință cu scena.
Prima audiție pentru postul TV Disney i-a adus un rol îm serialul ”Barney”, cu ajutorul căruia spune că a învățat totul despre televiziune. Au urmat roluri în mai multe seriale pentru copii, iar la 16 ani a semnat și primul contract cu o casă de discuri.
În 2009 a fost lansat primul album al trupei Selena Gomez & the Scene, însă părerile criticilor au fost împărțite, unii dintre ei criticând performanțele Selenei. În 2012, Selena Gomez a anunțat că ia o pauză de la cariera muzicală pentru a se dedica actoriei. Însă, ea nu a putut să stea departe de muzică și în același an a anunțat că lucrează la un nou album, de data aceasta unul solo.
În 2014, Selena Gomez a anunțat că renunță la serviciile mamei și ale tatălui vitreg care, până atunci îi fuseseră manageri.
În perioada 2012 – 2014, Selena Gomez a fost diagnosticată cu lupus, o boală autoimună gravă. În 2017 a anunțat pe pagina de Instagram că a primit un transplant de rinichi, donatoare fiind prietena ei buna, Francia Raisa. Din cauza bolii cronica cu care s-a confruntat, Selena Gomez a suferit de probleme psihice – anxietate, atacuri de panică, depresie. Din cauza acestora a fost nevoită să renunțe la unul din turnee și să se interneze într-o clinică de boli psihice.
În 2008, Selena Gomez a început o relație cu Nick Jonas. Începând din 2010 a avut o relație cu Justin Bieber, iar în 2018 s-au despărțit definitiv, după mai multe despărțiri și împăcări în anii 2012, 2013, 2014 și 2015.
Hailey Bieber a făcut o dezvăluire cu care și-a uimit fanii de pe rețelele de socializare. Soția lui Justin Bieber...
Selena Gomez pare să își fi regăsit liniștea. Artista are un nou iubit, care, la fel ca ea, este muzician....
Selena Gomez (29 de ani), mama ei, Mandy Teefey (45 de ani), și activista Daniella Pierson (26 de ani) au lansat...
Gala SAG Awards 2022 a avut loc pe 27 februarie, la Barker Hangar, în Santa Monica, California, SUA. Pe covorul...
Prințul Harry a susținut un discurs emoționant în cadrul înregistrării evenimentului caritabil Global Citizen’s Vax Live de la Los Angeles....
Bolile mintale pot afecta educația, profesia, sănătatea fizică, precum și relațiile oamenilor. Deși, în ultimii ani, a crescut numărul specialiștilor...
Ea este cunoscută de întreaga lume, însă puțini știu că Selena Gomez are o soră mai mică. Artista a prezentat-o...
Selena Gomez, e azi una din cele mai cunoscute tinere artiste și puțin știu cât de grea a fost viața...
Justin Bieber a decis să reia legătura cu fosta sa iubită, cântăreața Selena Gomez, deși s-a căsătorit de puțin timp...
Demi Lovato şi-a făcut „curăţenie” în lista de prieteni de pe Instagram! Selena Gomez, Nick Jonas şi Iggy Azalea se...
Selena Gomez a fost externată de la centrul de psihiatrie în care a fost internată timp de o lună după...
Fotbalul a detronat muzica! Sau cel puțin pe rețelele de socializare. Cristiano Ronaldo reușit să o depășească pe Selena Gomez...
Justin Bieber este vizibil afectat de faptul că fosta sa iubită, Selena Gomez a fost internată într-o clinică psihiatrică din...
Cântăreaţa şi actriţa de origine americană, Selena Gomez a fost spitalizată după o cădere nervoasă, de două ori în ultimele...
Selena Gomez a postat pe Internet o fotografie în care sânii ei par mult mai mari ca înainte, lucru care...
Selena Gomez speră că Justin Bieber nu se va însura cu iubita sa, Hailey Baldwin. După ce au fost împreună...
Cu toate că fanii Selenei Gomez s-au arătat încântați de o colaborare cu artistul momentului, Maluma, iată că aceasta nu...
O femeie de 21 de ani din New Jersey, Statele Unite, a fost acuzată că i-a spart contul de mail...
Nu se poate să nu fi avut măcr o dată în viață să te fi îndrăgostit sau să fi avut...
Designerul italian Stefano Gabbana a avut o reacție dură la adresa Selenei Gomez după ce The Catwalk Italia a postat...
Cântărețul Justin Bieber pare să o fi uitat de tot pe Selena Gomez și a revenit în brațeele fostei sale...
Instagram a devenit de ceva vreme unul dintre cele mai accesate servicii online, care a câștigat popularitate într-un timp foarte...
Cu toate că relația lui Justin Bieber cu Selena Gomez părea să prindă aripi și să se îndrepte către ceva...
Abia a trecut un an de când Selena Gomez a părăsit un alt centru de reabilitare, după un tratament de aproximativ o lună, și, iată,...
A fost unul dintre cele mai îndrăgite si comentate cupluri de la Hollywood, iar vestea despărtirii lor a întristat profund...
O fashionistă convinsă, Selena Gomez şochează de fiecare dată când îşi face apariţia pe covorul roşu. Prezentă la un eveniment...
Vestea că Selena Gomez suferă de lupus și a făcut un transplant de rinichi a fost în atenția tuturor ieri,...
Selena Gomez a mai vorbit în trecut despre problemele ei de sănătate – cântăreața suferă de lupus, o boală autoimună...
Una dintre cele mai iubite vedete din lume, actriţa şi cântăreaţa Selena Gomez, a şocat pe toată lumea, lăsând recent...
Ca în fiecare an, Pantone a anunţat culoarea care va invada în 2014 podiumurile de modă şi covorul roşu al...
Noaptea ce tocmai a trecut, la New York, a avut loc gala de decernare a premiilor MTV VMA. Spre deosebire...
Despărţirea de Justin Bieber este cu siguranţă unul dintre cele mai dificile momente prin care Selena Gomez a fost nevoită...
Deşi sunt printre vedetele cele mai tinere de la Hollywood, Selena Gomez şi Vanessa Hudgens sunt şi printre apariţiile cele...
Selena Gomez a avut un mic accident vestimentar pe scena unuia din concerte. Selena Gomez a cucerit întreaga lume cu...
Combinaţia de fustă maxi şi maiou este preferata vedetelor pe timp de vară. Poartă şi tu aceste piese comode în...
În urmă cu câteva luni, Selena ne anunţa entuziasmată că va fi în sfârşit “sora cea mare”. “Mama şi Brian...
Este o cântăreaţă şi o actriţă foarte talentată din generaţia tânără. O recunoşti? Selena Gomez a devenit cunoscută şi admirată...
Se pare că Taylor Swift este împotriva relaţiei bunei sale prietene Selena Gomez cu Justin Bieber. Justin Bieber şi Selena...
Justin Bieber şi Selena Gomez se dau despărţiţi, însă sunt tot împreună! La mai puţin de două săptămâni după ce...
Află cât de bine te potrivești cu partenerul tău!