Un preot a refuzat să oficieze o slujbă de înmormântare până când familia nu i-a pupat mâinile

De Oana Savin, pe
Un preot din Cluj a refuzat să oficieze o slujbă de înmormântare până când familia persoanei decedate nu i-a cerut scuze și nu i-a pupat mâinile, după ce au avut o neînțelegere privind taxa de înmormântare.

Potrivit Foaia Transilvană, Florin Parasca, asistent universitar la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca, a făcut duminică scandal la o înmormântare din parohia sa și a refuzat să oficieze slujba până când familia defunctei nu i-a cerut scuze și i-a pupat mâinile. Întregul moment a fost filmat de participanții la înmormântare, care s-au arătat revoltați de atitudinea preotului.

Se pare că preotul clujean ar fi condiționat înmormântarea unei bătrâne din Tăuți de plata unei taxe de 5.000 de lei pentru a fi îngropată în locul său de veci, alături de soțul ei.

“Nu încep slujba de înmormântare până când familia nu-şi cere iertare pentru modul urât în care s-a comportat cu mine în ultimele trei zile”, a spus părintele Parasca.

”Familia a fost de acord să îi dea 3.500 de lei, dar el nu și nu. Apoi la slujba de înmormântare nu a vrut să o înceapă până când familia nu și-a cerut iertare, ba mai mult să îi sărute și mâna. A fost și cu blesteme”, a povestit o persoană care a participat la slujba funerară.

Reacția Arhiepiscopiei

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a aflat de comportamentul preotului și a decis să îl sancționeze pe acesta.

„Având în vedere repetatele hotărâri ale Sfântului Sinod care interzic cu desăvârșire condiționarea săvârșirii slujbei de înmormântare de plata vreunei taxe, preotul Florin Parasca a dat dovadă nu doar de lipsă de tact, ci și de nerespectarea hotărârilor forurilor bisericești superioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei citat de Monitorul de Cluj.

ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a analizat cazul și a decis ca preotul Florin Parasca să i se aplice sancțiunea „disciplinară dojană arhierească”, să restituie suma plătită familiei îndoliate și să își ceară scuze public.

Sursă foto: Captură video Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter