Sudul României se transformă în deșert

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 11 iunie 2021, 14:31
Întinsă pe o suprafață de 100.000 de hectare, ceea ce reprezintă 6% din suprafața județului Dolj, zona supranumită „Sahara României”, se extinde din ce în ce mai mult, iar sudul țării riscă să se transforme în deșert.

Potrivit specialiștilor, suprafețe extinse ar putea să devină, nu peste mult timp, peisaje demne de Africa de Nord, relatează Digi 24.

În Dolj sunt deja peste 100.000 de hectare în curs de aridizare, zonă cunoscută drept „Sahara Olteniei” – un triunghi, pe hartă, între Craiova, Calafat și Corabia. Iar specialiştii spun că dunele înaintează în fiecare an cu o mie de hectare.

Citește și: Imagini rare. A nins în deșertul Sahara

Cauza principală a acestui fenomen rar de deșertificare este defrișarea perdelelor de păduri, care opreau efectele aridității.

„Până la sfârșitul secolului, vom avea creșteri în jur de patru grade, în anotimpul de vară, și în jur de trei-patru grade, în anotimpul de iarnă. Creșterile vor fi mai mari în anotimpurile solstițiale decât în cele de tranziție, ne arată modelele. Și aceste creșteri de temperatură vor fi însoțite de diminuarea precipitațiilor în sezonul cald”, a avertizat în urmă cu cinci ani specialiștii de la Agenția Națională de Meteorologie.

Însă temperaturile aflate în creștere, lipsa de soluții pentru fixarea solului nisipos și lipsa pădurilor care să mai tempereze clima au dus la formarea unui deșert adevărat.

Mai mult, Călin Dănuț, cercetător în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române, susșine că și „sistemul de irigații a căzut pradă dezinteresului”.

Citește și: Letiţia Exner, maratoane în Sahara şi Himalaya

„Nu numai al locuitorilor, ci si al tuturor politicienilor care au trecut prin acest spatiu. Oamenii au vină! Au vrut să ducă ceva acasă. Au furat țevile de irigații, au furat motoarele, au dus la fier vechi, acum ne întrebăm ce se întâmplă. Acum, din nefericire, senzația mea – si nu vreau să supăr pe nimeni – este de părăsire”, a subliniat el.

Acum, localnicii spun că pământul este complet neroditor și au renunțat să mai investească banii în culturi.

Specialiştii mai spun că, în următorii 50 de ani, câmpurile fertile din sudul României ar putea fi complet acoperite de nisip.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter