Simona Patruleasa și fiica ei, Ingrid, la joacă, alături de copiii cu autism

De Diana Zagrean, pe

Sâmbătă, 22 septembrie, vedetele Știrilor Kanal D Simona Patruleasa, Silvia Ioniță, Bianca Ioniță și prezentatorul emisiunii a€œAsta-i Romania”, Mihai Ghiță, au fost alături de copiii cu autism și de părinții acestora la atelierele de pictură și lucru manual organizate la Vitantis Shopping Center de Kanal D, Asociația Învingem Autismul și Programul Jucariada, cu sprijinul Butterfly Media Group.
Copiii cu autism și cei sănătoşi au avut ocazia să se joace împreună și să se bucure de spectacolul micuților interpreți și dansatori ai trupei Contrapunct, precum și de concertul la chitară susținut de Horia Rizea , autorul în vârstă de doar 13 ani al cărții „În zbor barba nu creşte”(conținând povestiri despre sora lui cu autism).
Bianca Ioniță și Mihai Ghiță au fost prezentatorii evenimentului, precum și cei care au coordonat alcătuirea unui puzzle uriaș, la realizarea căruia au participat toți copiii prezenți, ajutați de Silvia Ioniță.
Simona Patruleasa a venit la eveniment însoțită de fiica ei, Ingrid, și i-a îndemnat pe cei prezenți și pe telespectatorii Kanal D să doneze 2 euro, prin SMS, la 8842.

„Ingrid a fost încântată de spectacolul copiilor de la Contrapunct și de dânsul micuților de la Asociația Învingem Autismul, a bătut din palme și a fost toată numai zâmbet. Mi-aș dori că toți copiii să fie înconjurați de dragoste și la fel de fericiți cum este Ingrid. Putem să-i ajutăm pe copiii cu autism să aibă o viață mai bună și să meargă la școală, trimițând un sms la 8842. Este un gest simplu și deloc costisitor, cu doar 2 euro poți schimbă viitorul acestor copii! Împreună putem face minuni pentru ei!”, a spus Simona Patruleasa.

Campania „Ajută un copil cu autism să meargă la școală!” și activitățile destinate copiilor continuă în fiecare sâmbătă, în Vitantis Shopping Center până pe 13 octombrie.

Știrile Kanal D și Asociația Învingem Autismul au lansat, pe 15 septembrie, Campania „Ajută un copil cu autism să meargă la școală!”. Astfel, telespectatorii Kanal D și nu numai pot sprijini copiii afectați de autism prin donații de 2 euro la numărul de sms 8842 (valabil în rețelele Cosmote, Orange și Vodafone). Fondurile strânse în urmă campaniei Știrilor Kanal D și Învingem Autismul vor ajută la pregătirea specializată pentru școală a copiilor care beneficiază de serviciile Centrului Învingem Autismul și la formarea a 100 de cadre didactice din țara, din grădinițe și școli de masă, în metode de predare pentru copiii cu autism.
Partenerii campaniei:

Vitantis Shopping Center, Europa FM, Itsy Bitsy, Spectacular, Cocor Channel, Libertatea, Editura Frontiera, Librăriile Cărturești (București, Cluj, Iași), Accor, Jucăriada, Iulius Mall Cluj, Godmother, Centrul de dezvoltare personală Body Mind Spirit, The Workshop

Foto: PR
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter