Român, erou în Italia după ce a salvat un copil de la înec

De Oana Savin, pe
Un salvamar român în vârstă de 38 de ani a devenit erou în Italia după ce a salvat de la înec un copil. Intervenția a avut loc la Ostia și a durat 12 minute.

Alin Stoian este salvamar pe plaja Bahia și este expert în curse cu obstacole precum „Spartan Race”. Bărbatul a povestit cum a reușit să îl salveze pe copilul de 12 ani.

„Când l-am recuperat din apă băiatul era inconștient. Așa că am făcut resuscitarea oferită de protocolul BLS (Basic Life Support, procedura de prim-ajutor care include resuscitare cardiopulmonară și o serie de alte acțiuni)”, a spus Alin, citat de Știridiaspora.

Citește GRATUIT numărul de iulie al Revistei Unica, în format digital!

„Am făcut masaj cardiac și respirație artificială în secvență, iar la final, la al patrulea ciclu al procedurii, băiatul și-a redeschis ochii, cu mama în lacrimi urlând de bucurie. Ulterior, a intervenit medicul de 118, iar băiatul a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Roma, Bambin Gesù”, a mai spus salvamarul roman.

Alin a afirmat că a fost contactat apoi de mama copilului, care i-a mulțumit și l-a asigurat că fiul ei este bine.

„Mulțumesc Alin, ești un salvamar erou”, a transmis mama copilului.

„Apoi mi-a promis va veni pe plajă să-mi mulțumească personal. Astfel de salvări nu sunt, din fericire, foarte dese, dar când se întâmplă, nu trebuie să pierzi niciodată controlul și să știi exact ce acțiuni trebuie să faci. Și aceasta este o sursă de mare satisfacție personală și profesională pentru mine”, a zis românu care are doi copii.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter