Părinții bebelușului mort după botez cer să se facă dreptate

De Adelina Duinea, pe

Bebelușul de doar șase săptămâni s-a stins din viață în urma slujbei de botez. Acesta era născut prematur și avea nevoie de atenție specială. Părinții copilului susțin că preotul fusese informat, dar nu a ținut cont.

Părinții bebelușului mort după botez cer să se facă dreptate

În urma scufundării în apă, bebelușul de șase săptămâni a făcut stop cardio-respirator. Deși plângea, conform tradiției, preotul a scufundat bebelușul de trei ori în apă. Părinții sunt revoltați și cer să se facă dreptate.

„Părintele, după ce l-a botezat, l-a pus pe masă, ca să fie șters. Șters a fost de naș, apoi l-a luat în brațe nașa de botez. M-am duș și eu spre naș. Mi s-a părut ceva, am zis că a luat o gură de apă, nu mi-am dat seama că situația e chiar atât de gravă.

Nașul meu de cununie care și filma, el lucrează la SMURD, a lăsat aparatul foto undeva în biserică și a venit la copil. L-a pus cu fața în jos, l-a bătut pe spate. Cumva, el a fost cel care i-a acordat primul ajutor.

Mama mea, sincer vă spun, a apelat la 112. A observat că buzele s-au învinețit. Da, clar. Sigur că voi merge în Instanță”, a spus tatăl bebelușului mort, potrivit Antena 3.

Potrivit martorilor, copilul a plâns când a fost scos din cristelniță, iar probleme au apărut în momentul în care preotul îl dădea cu mir.

După scufundarea în apă, bebelușul a încetat să mai respire, iar apropiații au apelat numărul de urgență 112. Un echipaj SMURD s-a deplasat la fața locului, iar medicii au efectuat manevre de resuscitare.

Bebelușul a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava și a fost internat pe Secția de Terapie Intensivă. Din păcate, la numai câteva ore de la incident, decesul acestuia a fost pronunțat.

Foto: Shuttestock.com

Citește și:

Imagini care îți vor frânge inima: un urs cerșește mâncare la mașini în Băile Tușnad

VIDEO viral. O femeie face aerobic în timp ce lovitura de stat din Myanmar se desfășoară în spatele ei

Medic român, despre un pacient ajuns în Belgia: „Luase patru bacterii din România. Mirosea! Doamne iartă-mă, ce faceți acolo, la spital?!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter