Director ANM: „În septembrie ne așteaptă temperaturi record”

De Unica.ro, pe

Meteorologii susțin că ne vom confrunta cu temperaturi ridicate și în luna septembrie.

La stațiile meteorologice au fost depășite recordurile maxime zilnice, iar anul acesta poate fi considerat cel mai călduros an din istoria măsuratorilor meteorologice, potrivit directorului Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.

Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI

 „A fost un an al extremelor meteorologice încă de la debutul lunii ianuarie și până în prezent și o vară a extremelor meteorologice. Nu excludem ca și în România, anul 2020 să se alăture anilor din seria celor mai călduroși din istoria măsurătorilor meteorologice. Am înregistrat pentru ziua de ieri, la nouă stații meteorologice, depășiri de recorduri maxime zilnice, ale unei zile de 29 august și chiar și primele zile din toamna 2020 va aduce în atenția noastră, mai ales pentru zonele din sudul și sud-estul țării valori de 35-36 de grade Celsius. Vorbim pentru prima săptămâna 31-7 septembrie de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit în aproape toată țara, iar a doua săptămână 7-14 septembrie păstrează același semnal, din nou, pentru zona de sud și sud-est”, a explicat directorul ANM, potrivit digi24.ro.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter