Daniela Gyorfi, cadou inedit pentru ziua de naștere a soțului ei, George Tal

De Unica.ro, pe

De 14 ani, Daniela (51 de ani) își împarte viața cu George Tal (52 de ani), cel care a cerut-o de soție de două ori. Perechea are împreună o fiică, Maria, în vârstă de 9 ani. În dar de ziua lui, solista i-a oferit soțului o intervenție estetică.

Daniela Gyorfi, cadou inedit pentru ziua de naștere a soțului ei, George Tal

„L-am simțit eu anul trecut. Spunea că îi cade părul. I-am zis că am văzut foarte multe persoane care și-au făcut implant. S-a uitat ciudat la mine prima dată. Apoi am avut o oportunitate.

I-am spus ca, dacă este hotărât, acum să o facă pentru că nu avem cântări, nu avem nimic. M-am bucurat foarte tare pentru el. (…) Ce vrea să-și facă, să-și facă”, a declarat Daniela.

„A fost dureros, trebuie să recunosc, pentru cei care vor să facă acest lucru. Trebuie să se gândească, totuși, că este o porțiune foarte sensibilă și atunci nu e chiar așa, mergi și e totul ok și simplu”, a spus George.

Momentan, bărbatul urmează un tratament cu vitamine, iar în primăvară-vară se vor vedea rezultatele. „Eu le văd deja. Fiecare după cum îi este și norocul”, a adăugat George Tal.

Așa cum artista îl susține pe soțul ei să apeleze la intervențiile pe care și le dorește, așa și George o susține pe ea în alegerile făcute. „Nu am nimic împotrivă”, a spus George.

„Eu am 50 de ani, nu pot să cred că după o operație o să arăt de 20, dar după intervenție pot să mă simt mai bine”, a mai spus Daniela. „De fapt, contează cum te simți, cum te prezinți, cum ești tu ca om – că nu poți fi ridicol – dar contează foarte mult și încrederea pe care o ai. (…)

Nu pot spune că în momentul în care am împlinit 50 de ani, vai, am intrat într-o criză. După sufletul și după mintea mea, eu mă simt de 30 de ani. Eu sunt o tipă foarte activă, mă maimuțăresc prin casă, mie îmi place să copilăresc, îmi place să am grijă de mine atât cât pot”, mai spunea în trecut.

Daniela Gyorfi a pierdut trei sarcini înainte de a deveni mamă

Toate sarcinile solistei se opreau pe la 3 luni și jumătate. „Foarte nasol. (…) Apoi am rămas a treia oară gravidă. Până la a treia sarcină pierdută, eu luam așa totul ușor. Mi-am făcut analize, teste. Puteam să rămân însărcinată.

George avea copii, deci puteam să facem un copil. Suntem compatibili și așa mai departe. Deci am rămas a treia oară gravidă, iar la ultima ecografia mi s-a spus că fătul este oprit din evoluție.

La a treia sarcină am crezut că mor. Am avut o hemoragie foarte puternică. M-au dus pe brațe, pe targă. După ce s-a terminat episodul ăsta am avut o depresie. Nu mi-am dat seama atunci, dar plângeam din orice”, a dezvăluit solista în trecut.

A luat ultima sarcină foarte în serios

La a patra sarcină, cea cu fiica ei, medicul i-a spus să nu se bucure, ci să revină săptămânal la control. „Mi s-a spus că era ultima sarcină fără ajutor. Am luat foarte în serios această sarcină. (…)

Nu m-am bucurat până în ultima clipă. Eu trebuia să nasc în martie și am născut în februarie, pe 16. Am plâns foarte mult, dar când trebuie să vină în viața noastră, vine”, a încheiat atunci artista.

Foto: Instagram

Citește și:

Dragoș Bucur, noi declarații cu privire la decizia de a nu se vaccina anti-COVID-19 și de a nu purta mască

Alina Laufer, noi detalii despre starea ei de sănătate. Este însărcinată în 7 luni cu gemeni

Asia Express sezonul 4. Când va începe sezonul 4 al emisiunii de la Antena 1 și cine îi va lua locul Ginei Pistol

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter