Cât costă tratamentul bolnavilor cu COVID-19

De Unica.ro, pe

Pentru persoanele cu COVID-19, tratamentul în spitalele din România presupune costuri greu de suportat dacă nu ar fi decontate de stat. Factura poate ajunge chiar și la 16 mii de lei de pacient, în funcție de severitatea bolii și de cât de mult stă pacientul internat în spital.

Citeşte întreaga ştire: Condițiile de externare ale pacienților cu COVID-19

„Costurile sunt diferențiate pentru fiecare pacient în parte. Pentru pacienții asimptomatici costurile au fost mici, în jur de 700-800 lei, costurile diferă pentru fiecare. Cifrele aici se mișcă. Pentru pacienții care au avut probleme, care au stat cel mai mult în secțiile de terapie intensivă sau pentru pacienții ale căror teste s-au negativat foarte târziu, costurile ajung și până la 160 de milioane, vorbesc de bani vechi”, a spus Constantin Tîrziu, managerul spitalului Târgu Cărbunești.

Pentru fiecare bolnav de COVId-19, acest spital cheltuiește, în medie, 7.500-8.000 de lei.

Se pare că și la Spitalul Județean de Urgență din Gorj sunt probleme. În acest moment, 53 din cele 75 de locuri pentru pacienții cu COVID sunt ocupate.

Citește gratuit ediția de august a revistei Unica. O găsești AICI

„În medie, pentru un pacient care petrece aproximativ 12 zile în unitatea noastră costurile de spitalizare ar fi undeva la 10.000 de lei, la care se mai adaugă costurile de hrană, analize și medicamentele, acestea sunt undeva pe la 2.000 de lei, ceea ce înseamnă că un total ar fi de 12.000 de lei noi”, a explicat Florin Nițu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Gorj, potrivit digi24.ro.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter