Care sunt măsurile de relaxare anunțate de Klaus Iohannis

De Unica.ro, pe
Klaus Iohannis a anunțat care sunt măsurile de relaxare ce vor fi luate din 15 mai. Potrivit președintelui României, masca de protecție nu va mai fi obligatorie în aer liber, cu câteva excepții. De asemenea, vor putea fi organizate și evenimente private. 

Klaus Iohannis a anunțat câteva dintre măsurile de relaxare ce vor fi aplicate de sâmbătă, 15 mai 2021, în contextul în care rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut considerabil în România.

„Am stabilit un calendar cu măsuri de relaxare pentru această vară, condiționate de rata de incidență și gradul de vaccinare. Țintele de vaccinare sunt 5 milioane de persoane la 1 iunie, 6 milioane la 1 iulie și 7 milioane la 1 august. Vom avea o relaxare pas cu pas, care să ne permită să reluăm multe activități și să nu ne expună pericolului revenirii pandemiei în forță”, a transmis Klaus Iohannis.

Calendarul măsurilor de relaxare

Printre măsurile de relaxare se numără renunțarea la obligativitatea de a purta masca de protecție în exterior, excepție făcând piețele, târgurile, stațiile de transport public.

„Masca va trebui însă purtată în continuare în interior. Tot din acest weekend, se elimină restricțiile de circulație noaptea, iar programul magazinelor va reveni la normal. Activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu spectatori, în limita a 25% din locuri ocupate.

De la 1 iunie, va crește și capacitatea de cazare, precum și cea de servire în restaurante. Nunți, botezuri, mese festive vor putea fi organizate în aer liber, începând cu 1 iunie, cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu 50.

Se elimină aceste limitări dacă toți participanții sunt vaccinați, același lucru fiind valabil și în cazul sălilor de sport. În privința școlilor, se aplică în continuare scenariile de până acum, bazate pe rata de incidență, fiind foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală.

Dacă vrem să ieșim din pandemie, dacă ne dorim să ne reluăm toate activitățile, trebuie să ne vaccinăm!”, a mai spus Klaus Iohannis.

Citește și: Studiu COVID-19: Pacienții cu simptome neurologice prezintă un risc de deces de șase ori mai mare

Studiu: anticorpii dobândiți de vindecarea de COVID-19 durează până la opt luni

Raed Arafat avertizează: „Riscul cel mai important e ca unii să spună: gata, am scăpat, de ce să mă vaccinez?”

Starea de alertă va fi prelungită din 13 mai 2021. Ce măsuri de relaxare vor fi luate

Premierul Flori Cîțu, despre măsurile de relaxare

Premierul Florin Cîțu atrage însă atenția că nu vor fi luate și alte măsuri de relaxare dacă campania de vaccinare nu merge în direcția corectă.

„Noi am luat aceste măsuri mai repede pentru că am văzut că avem o rată de vaccinare peste așteptări și le-am arătat românilor că merită să te vaccinezi. Nu ne uităm doar la rata de vaccinare, ne uităm și la pozitivare, sunt mai mulți indicatori la care ne uităm, dar dacă vaccinarea nu merge în direcția corectă, eu am spus și ierim putem să tragem și frâna de mână, până la urmă, nu putem să ne jucăm cu acest lucru”, a declarat acesta.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter