Violenţa în desenele animate şi efectele acesteia asupra copiilor

De Baby, pe

Animaţia s-a transformat radical în ultimii ani, astfel încât dacă înainte era un gen nevinovat şi fermecător care nu făcea altceva decât să-i alinte pe copii, astăzi a devenit un adevărat monstru.

Evoluţia desenelor animate a devenit din ce în ce mai îngrijorătoare deoarece s-a trecut brusc de la desenele inocente la desene violente.

Dacă acum câţiva ani copiii învăţau din desenele animate cum să se comporte civilizat, să iubească natura şi animalele, acum învăţă să se comporte violent.
Industria desenelor animate induce în minţile plăpânde ale copiilor idei de-a dreptul periculoase, căci copiii, spre deosebire de adulţi, încă nu disting cu exactitate artificialul de realitate.

Vampirii, monştrii, stafiile, vizitatorii din cosmos intră de pe „micile ecrane” în conştiinţa copiilor. Abundenţa terifiantului toceşte, în cele din urmă, sensibilitatea şi, prin urmare, copilul însuşi vrea de-acum să guste senzaţii noi, mai tari.

Desenele animate, nevinovate numai în aparenţă, au un caracter hipnotic, ele înrobesc sufletul copilului şi creează viciul privirii non-stop la televizor. În plus, desenele animate de astăzi umblă tot mai clar la modelarea unei concepţii false a copilului despre lume. Roboţii cu ochi roşii şi aripi care se războiesc între ei şi ucid cu cruzime inoculează copiilor setea de violenţă.
Vezi mai multe pe baby.unica.ro!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter