Proteză sau implant dentar?

De Libertatea pentru femei, pe

Pe lângă aspectul inestetic, lipsa danturii creează mari probleme. Or, există alternative. Numai că e greu să alegem, fie din cauza costurilor prea mari, fie pentru că nu suntem suficient de informați. Tu ce ai alege, proteză sau implant dentar?
Subiect de glume și „accesoriu” aproape indispensabil la bătrânețe, celebra „placă” a ajuns să fie purtată la vârste tot mai tinere. Și nu e deloc confortabilă. Proteza dentară poate oferi cel mult un plus de imagine. Dar nimeni nu-și dorește să fie în pielea celui căruia i se desprinde proteza în mijlocul unei conversații. Mai mult decât atât, ideea de a „ține dinții pe noptieră” dă fiori pe șira spinării. Dar avem vești bune. Medicina a evoluat și, în caz că n-ai aflat deja, există alternative pentru toate gusturile și buzunarele.

Fixarea protezei dentare

Sunt persoane pentru care implantul dentar reprezintă un lux mult prea costisitor. Sunt și alții care nu tolerează, din diferite motive, materialul de implant, așa încât organismul îl respinge. Alții nu sunt apți din punct de vedere medical să primească un implant.
Pentru toți aceștia există o tehnică avansată de fixare a protezei dentare, cu ajutorul implanturilor, numită Atlas. Aceasta este accesibilă ca preț și se adresează celor care nu mai au o structură osoasă suficient de bine dezvoltată, necesară în cazul altor tipuri de implanturi.
Tehnica Atlas utilizează patru implanturi subțiri, fixate pe partea din față a gingiei, și un gel pe bază de silicon introdus în proteză, care ajută la fixare și absoarbe presiunea asupra gingiilor. Intervenția durează cam o oră și se realizează cu anestezie locală. „Procedurile clasice de implantologie a protezei inferioare pot avea o perioadă de vindecare de până la 4 luni și costuri destul de ridicate, dacă necesită și transplant de os. În cazul tehnicii Atlas, costurile sunt reduse de posibilitatea de a folosi proteza existentă, precum și de faptul că necesită mai puține componente și numărul vizitelor post-operatorii este redus”, spune dr. Anca Pătru, Glamour Dent.

Dinţi noi într-o clipă, cu implantul dentar

E mai scump, dar merită efortul. Având în vedere că poți să intri în cabinetul stomatologic fără dinți și să pleci cu un zâmbet de star de cinema, chiar rentează. Mai ales că se evită astfel toate neplăcerile cauzate de proteză. Tehnica de implantologie All On 4 e o inovație care le permite pacienților să aibă o lucrare protetică fixă provizorie, realizată în aceeași zi, și una permanentă, cu ajutorul a numai 4 implanturi. Tratamentele tradiționale necesită între 6 și 10 implanturi pentru a permite fixarea lucrării. Această procedură însă se realizează într-o singură intervenție, implanturile laterale fiind plasate la un unghi de 45 de grade, cu o capacitate sporită de susținere a lucrării fixe. Se elimină astfel necesitatea transplantului de os, atât pentru maxilar cât și pentru mandibulă. Pot beneficia chiar și cei care au avut probleme cu lucrările anterioare sau care au suferit pierderi de os din cauza bolii parodontale.
Conceptul All On 4 scurtează durata procesului și permite reconstituirea ambelor arcade într-o singură zi. Chiar și diabeticii pot beneficia de implant dentar, dacă reușesc să mențină nivelul glicemiei în limite normale și au o igienă orală impecabilă.

Tu ce alegi, proteză sau implant dentar?

Care dintre metode e de preferat: proteza sau implantul? „Pe termen lung, se recomandă utilizarea implantului, care oferă o stabilitate excelentă protezei dentare, prin ancorarea pe bonturile implanturilor. Mai mult decât confortul unei proteze fixe, implantul contribuie și la menținerea osului crestei alveolare. În cazul utilizării protezei simple, aceasta determină continuu atrofia osului de sprijin, așa încât pacientul observă în scurt timp de la utilizare faptul că proteza devine „largă”. Ceea ce se întâmplă este de fapt pierderea de masă osoasă de sprijin din cauza frecării protezei în timpul masticației. Aceste mișcări ale protezei sunt un permanent factor de stres, devenind incomode. Cu trecerea timpului, pacientul depune eforturi tot mai mari pentru a menține proteza stabilă. Utilizarea implanturilor ca sprijin pentru proteze oferă posibilitatea unei alimentații corespunzătoare, unei masticații fără dificultate, confort, aspect estetic”, spune dr. Alina Misăilescu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter