Sfat medical de ultimă oră, în plină pandemie de coronavirus

De Georgiana Averchi, pe Ultimul update Luni, 30 martie 2020, 23:03

Cu toții facem tot ce putem ca să ne ferim de Covid-19. Ne spălăm ca niciodată pe mâini, ca la carte, câte 20 de secunde. Avem gel dezinfectatnt în toate buzunarele, la fel și șervețele. Spălăm, dezinfectăm tot ce atingem. Cu toate acestea, nu e suficient.
O asistentă din Australia atrage atenția că poate mai important decât toate acestea este să ne tăiem unghiile cât mai scurt!

Știm din copilărie că sub unghie se pot ascunde germeni, dar în această perioadă pare că toată lumea a uitat de acest posibil focar.

Asistenta australiană a explicat ce înseamnă unghii prea lungi. “Atunci când presăm vârful unui deget, dacă unghia se simte, atunci aceasta trebuie tăiată imediat. Ar trebui să se simtă doar buricul degetului, iar unghia deloc”. Dacă nu procedăm astfel, atunci ar trebui să folosim o perie ori de câte ori ne spălăm pe mâini, pentru a ajunge și în această zonă. Dar e greu de crezut că cineva o va folosi de fiecare dată, așa că sfatul cel mai ușor de urmat e să ne tăiem unghiile cât mai scurte.
Și nu în ultimul rând, dacă aveam obiceiul de a roade unghiile, acesta e cel mai bun moment să renunțăm la el, pentru că e mai periculos ca niciodată.

Foto: Shutterstock

Citește și Confesiunea unui medic din Sibiu în plină pandemie: „Nu ne mai punem problema dacă vom fi infectați, ci când”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter