De ce nu e bine să bei alcool cand iei antibiotice. Cât este mit şi cât realitate medicală

De Diana Zagrean, pe

Toată lumea a trecut cel puţin odată prin situaţia în care ia antibiotice pentru o răceală şi merge la o petrecere sau iese în oraş cu prietenii. De aici încep miturile: “să nu bei alcool dacă iei antibiotice, că ai reacţii adverse/ ai halucinaţii/ nu mai au efect antibioticele/ ti se face rău/te îmbeţi foarte tare/ faci şoc anafilactic/mori”. Cât este mit şi cât realitate? Află de ce nu e bine să bei alcool cand iei antibiotice.

Alcoolul şi antibioticele: de unde au pornit miturile?

Legendele şi miturile despre „amestecul ucigător” au apărut pe vremea când antibioticele abia erau descoperite şi medicii încercau să scape lumea de sifilis, în ciuda unui apetit sexual sănătos al oamenilor bolnavi.
Penicilina, primul antibiotic descoperit şi folosit în secolul trecut avea efect asupra sifilisului abia după o săptămână de tratament, astfel că pacienţii rămâneau o vreme contagioşi.
Consumul de alcool îi făcea pe mulţi să aibă şi alte pofte şi astfel se răspândea epidemia de sifilis.
De aceea, medicii care tratau bolnavii de sifilis îi „speriau” să nu consume alcool, pentru a nu răspândi boala la beţie.
Dacă medicii de la 1900 se foloseau de interzicerea amestecului ca o protecţie îmbotriva bolilor cu tzransmitere sexuală, asta nu înseamnă că alcoolul şi antibioticele sunt bune împreună.
Citeşte şi Sănătate: De ce te doare splina după efort? Află motivele durerii în splina mărită

Cum acţionează antibioticele în corpul tău?

Antibioticele moderne sunt absorbite în organism în funcţie de mai mulţi factori, dar, în principiu, prospectul din cutie vă spune în cât timp se absoarbe substanţa vindecătoare în organism.
Un antibiotic care se ia la 6 ore nu este la fel cu unul care se ia la 8 ore sau la 24 de ore. Nu numai substanţa activă este diferită, ci şi celelalte substanţe din pastilă, care ajută la vindecarea bolii.
În plus, toate antibioticele ajung în ficat, care se chinuie să le descompună în substanţe folositoare pentru a lupta cu infecţia. Şi alcoolul tot în ficat se absoarbe. Şi de aici apar problemel reale.
Citeşte despre efectele alcoolului asupra unui organism bolnav în general şi despre alcool cu antibiotice şi ficat obosit, pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter